EXCLUSIV  Casa Poporului, o construcţie nereuşită. Rectorul Universităţii de Arhitectură, Marian Moiceanu, spune de ce a insistat Ceauşescu pentru construcţie

"Multă lume care nu este de specialitate (n.r. nu au făcut şcoală de arhitectură) apreciază Casa Poporului. Tatăl meu, după Revoluţie, ştiind cât de multe controverse au fost vizavi de acest edificiu, m-a întrebat, nefiind arhitect, de ce considerăm că nu este un lucru reuşit. L-am întrebat dacă îi place şi mi-a spus că da, pentru că are coloane, are decoraţii, e un stil puternic, este monumentală. 

Atunci i-am explicat de ce noi, cei care face arhitectură şi care am învăţat de la dascălii noştri să faci arhitectură, că de fapt e nevoie şi de un act etic în care nu contează neapărat obiectul făcut, contează cât de mult pierzi. Şi e important să nu pierzi foarte mult. Ori acolo s-a pierdut foarte mult din morfologia urbană, din trecutul oraşului, din spiritul locului. Lucruri mai valoroase decât oricât de bine ar fi ieşit edificiul respectiv", a declarat Marian Moiceanu la DC NEWS TV. 

De ce a insistat Ceauşescu pentru construcţia Casei Poporului

"Există nişte explicaţii, unele sunt personale, altele sunt citite şi agreate de mine. Dacă ne place stilul clasic, e şi pentru că vizităm oraşe, cunoaştem, citim cărţi. Când discutăm de stilul clasic, ne place că există coloane, că există antablament, un modul care a generat toată compoziţia respectivă. Cei care nu sunt arhitecţi nu ştiu asta, dar le place armonia aceea. Dar ne place şi pentru că cineva a spus că sunt valoroase. 

Eram student. Eu am terminat în 1985. Începuse de vreo doi construcţia Casei Poporului. Nu prea ştiam noi foarte bine ce se întâmpla. Cred că ar trebui judecat ce s-a întâmplat nu ca obiect de arhitectură rezultat, ci de fapt a unui context social în care s-a întâmplat. În acea perioadă, la nivel internaţional, stilul de arhitectură începuse să fie combătut foarte puternic de contextualiştii anilor 1970. Criticau că o construcţie de birouri făcută, de exemplu, în Bucureşti, e identică cu una de la Praga sau New York. În sensul în care spiritul locului nu mai era respectat. 

Noi învăţam în şcoală arhitectură funcţionalistă. Foarte valoroasă. Dar, din păcate, ceea ce ieşea din punct de vedere al expresivităţii erau în mare măsură influenţate de ce vedeam afară sau de opera unor profesori care erau mentorii noştri. Spiritul locului dispăruse. Ce s-a întâmplat în acea perioadă? La nivel internaţional apăruse curentul post-modern. Încerca, ca un protest împotriva stilului internaţional, să repună pe poziţii valorile consacrate ale locului. Locul devenea important, nu obiectul. 

Ştiam de la profesorii noştri că au primit o comandă socială nemaiîntâlnită până atunci, să facă ceva măreţ. Ceauşescu revenise din Coreea de Nord, văzuse lucruri grandioase, şi în capul lui cred că a fost să imite, să rămână ceva după el. Spiritul ăsta al piramidelor, care dăinuiesc de mii de ani, deşi sunt nişte forme primare, e datorat faptului că faraonii au înţeles că pot prelungi existenţa lor, fiind autorii obiectelor, după ce nu vor mai fi. Probabil şi în capul lui Ceauşescu a fost aceeaşi idee. A numit-o în mod perfid Casa Poporului. Nu era pentru popor, era pentru a satisface un orgoliu personal", a concluzionat profesorul Moiceanu. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News