Caraş-Severin: 11 cetăţeni turci şi 3 călăuze, DEPISTAȚI de poliţiştii de frontieră din Oraviţa

Unsprezece cetăţeni turci, cu ajutorul a doi cetăţeni afgani şi unui român, au trecut frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge ilegal într-un stat din vestul Europei, însă au fost depistaţi în noaptea de luni spre marţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa.

'În data de 22.10.2019, la ora 03:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa - judeţul Caraş Severin au observat mai multe persoane care se deplasau pe jos dinspre frontieră spre comunicaţia DN 57, între localităţile de frontieră Oraviţa şi Moraviţa. Poliţiştii de frontieră au monitorizat deplasarea grupului până în momentul în care au observat că cei în cauză intenţionau să urce într-un autoturism staţionat, care îi aştepta. Imediat, colegii noştri au intervenit, iar persoanele respective au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări', a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, subcomisar Petre Ionuţ Nicola.

În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că grupul era format din 11 cetăţeni turci şi doi cetăţeni afgani, dintre care zece adulţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, şi trei minori, cu vârste cuprinse între doi şi zece ani, iar şoferul autoturismului staţionat este un cetăţean român în vârstă de 19 ani. La cercetări, cetăţenii turci au declarat faptul că au trecut ilegal frontiera din Serbia, pe jos, cu ajutorul celor doi cetăţeni afgani, urmând a fi preluaţi de cetăţeanul român din apropierea frontierei de stat. În cauză, cetăţenii turci sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferul autoturismului şi cei doi cetăţeni afgani pentru trafic de migranţi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel