Boloş: Pentru cardul de alimente, s-a prelungit valabilitatea pentru tot anul 2023

Sursă foto: Guvernul României
Sursă foto: Guvernul României

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că a fost prelungită valabilitatea cardului de alimente pentru tot anul 2023.

„Guvernul României a luat astăzi două decizii extrem de importante pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de vulnerabilitate. Referitor la cardul pentru alimente, s-a prelungit pentru întreg anul 2023 valabilitatea acestui card şi acordarea lui pe întreg anul 2023, adică 250 de lei la două luni. Plafonul de venit până la care se acordă această compensare a creşterii preţului la alimente a fost crescut de la 1.500 de lei la 1.700 de lei. De asemenea, Guvernul a aprobat măsurile necesare pentru ca tranşa a patra de acordare a cardului de alimente să aibă loc în perioada 19 decembrie - 23 decembrie. Aşadar, numărul de beneficiari de carduri pentru alimente este de 2,4 milioane beneficiari la fiecare tranşă”, a declarat Marcel Boloş, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern.

„A doua măsură aşteptată, de asemenea, de către persoanele şi familiile vulnerabile este cea referitoare la compensarea preţului la energie - 1.400 de lei pe an, în două tranşe, prima tranşă în februarie 2023, în valoare de 700 de lei, a doua tranşă în septembrie 2023 - 700 de lei. Sunt aprobate, de asemenea, categoriile de beneficiari care urmează să aibă beneficiul acestui card pentru energie, respectiv pensionarii în vârstă de peste 60 de ani, cu venit mediu pe loc de consum mai mic de 2.000 de lei, pensionari fără limită de vârstă care beneficiază de pensie de invaliditate, cu condiţia venitului mediu pe loc de consum de 2.000 de lei, persoanele cu dizabilităţi, fără limită de vârstă, venitul mediu pe loc de consum, de asemenea, 2.000 de lei, persoanele beneficiare de ajutor social şi ultima categorie de beneficiari este cea referitoare la beneficiarii de alocaţie pentru întreţinerea familiei”, a explicat Marcel Boloş.

Citește și...

Boloş, reacție la votul împotriva aderării țării noastre la Schengen: Un gest profund nedrept pentru România

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, joi, că votul împotriva aderării României la spaţiul Schengen este 'un gest profund nedrept'.

"Un gest profund nedrept pentru România. Guvernul României a depus toate diligenţele necesare şi a făcut toate eforturile posibile şi imposibile pentru ca acest lucru să aibă loc", a spus Boloş la finalul şedinţei de guvern.

El a amintit că cele două misiuni de experţi care au verificat condiţiile tehnice privind securitatea graniţelor au confirmat că România este pregătită să intre în spaţiul de liberă circulaţie.

"Este limpede că la mijloc nu este o decizie luată pe argumente care ţin de o fundamentare poate chiar profesionistă, deci experţii tehnici sunt cei care validează din punct de vedere al expertizei tehnice acest lucru şi, totuşi, gestul acesta este profund nedrept atât din perspectiva îndeplinirii condiţiilor tehnice a misiunii pe care a avut-o Guvernul României - şi ştiu bine ce spun - şi al modului în care în mod responsabil atât domnul prim-ministru, cât şi domnul ministru de Interne şi-au făcut datoria faţă de ţară - o spun cu toată responsabilitatea - şi totuşi decizia aceasta a fost luată în condiţii în care nu prea le putem explica", a mai afirmat ministrul.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins, joi, aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei, conform unor surse concordante de la Bruxelles, care afirmă însă că discuţiile continuă pe tema aderării României şi Bulgariei.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel