Băsescu,în mesajul către UDMR: E o formaţiune a echilibrului,maghiarii sunt oameni serioşi,gospodari

băsescu
băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj participanţilor la Congresul UDMR, în care a spus că Uniunea este o formaţiune "a echilibrului", iar maghiarii din România sunt "oameni serioşi şi buni gospodari".

Potrivit mesajului şefului statului, citit de consilierul de stat Cătălin Avramescu, membrii UDMR au fost parteneri de încredere în vremuri dificile şi nu au stat pe margine să îi critice pe cei care îşi asumă ieşirea României din criză, informează Mediafax.

"Primiţi aprecierea sinceră pe care o transmit tuturor maghiarilor, care sunt oameni serioşi şi buni gospodari, dar şi membrilor UDMR, fiindcă aţi fost parteneri de încredere în vremuri dificile, când mulţi alţii ar fi preferat să bată în retragere, să stea pe margine şi să îi critice pe cei care îşi asumă ieşirea României din criză. (...) UDMR rămâne o formaţiune politică a echilibrului, care şi-a adus o contribuţie esenţială la procesul dificil de reformă. S-au adoptat legi importante în domeniul sanitar şi al educaţiei, care întăresc autonomia locală. Sunt unul dintre politicienii care au susţinut un proces de descentralizare, pentru o mai largă autonomie a administraţiilor locale. Prin dialog, am găsit cea mai bună formă a Legii educaţiei, trecând dincolo de unele discursuri naţionaliste şi de faptul că nu poate mulţumi pe toată lumea", a transmis Băsescu.

Şeful statului a arătat în mesaj că, după 20 de ani, este nevoie de o viziune complexă şi de o înţelegere comună a problemelor reale ale României şi ale UE.

"Valorile comune împărtăşite de cele mai importante partide din coaliţia guvernamentală reprezintă motto-ul acţiunii noastre de modernizare a statului", a subliniat Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat că este unul dintre cei care cred că "minorităţile fac o ţară mai frumoasă şi mai puternică, unde îşi pot păstra valorile culturale".

"UDMR a fost şi va rămâne o punte importantă de legătură în relaţiile dintre România şi Ungaria. Este şi unul dintre motivele pentru care sunt şi partizanul păstrării specificului cultural şi educaţional al tuturor minorităţilor", se mai arată în mesajul preşedintelui României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel