Aveți câteva roșii în bucătărie? Pilotul Cezar Osiceanu prezintă cea mai simplă și gustoasă rețetă

Aveți câteva roșii în bucătărie? Pilotul Cezar Osiceanu prezintă cea mai simplă și gustoasă rețetă.

„Frumoasa și lungă toamnă de afară ne face să visăm frumos precum Dan Puric care visa că aveam o țara: România! Așa că mergând la Piața Matache am găsit câteva roșii de grădină, ultimele se pare după cum mi-a spus târgoveața respectivă. O mână de spanac primită cadou de la târgoveață, pe lângă câteva legături de verdeață și 2 cepe roșii, 1 căpățână de usturoi, o bucată de mozzarella și gata de drumul spre casă”, a spus pilotul Cezar Osiceanu.

Mod de preparare


„Luăm ceapa și o tăiem rondele după care o punem într-o tigaie să se înmoaie bine, iar când este gata punem 4-5 căței de usturoi tăiați felii. După 2 minute punem spanacul pe care înainte l-am spălat, curățat si tocat. Amestecăm bine până se înmoaie spanacul și apoi turnăm peste o cutie de cubulețe de roșii și un pahar de vin roșu.


După 8-10 minute la foc mediu spanacul este gata și înainte de a stinge focul punem mirodenii după gust (curry, piper, boia). Tocăm o legătura de mărar și una de pătrunjel și o presăram peste și suntem gata pentru restul! Luăm o roșie de grădină cu acel parfum unic și inconfundabil al acestui produs al țării din visul lui Dan Puric. O tăiem rondele și o punem în farfurie, așezând peste fiecare dintre ele câte o felie de mozzarella, presăram un pic de cimbru peste, după care țuști cu farfuria la cuptor cât sa se topească brânza”, a menționat pilotul Cezar Osiceanu.

1. -imagine fara descriere- (628dd148-eafe-46ae-984c-4447e3e77bd1_02159000.jpg)

„Pentru cei care vor sa aibă și aroma de neuitat a unei fripturi alăturate le sugerez un grătar din jambon de porc. Tăiem jambonul în felii de un deget grosime, le punem în baiț din vin rosu, ulei, piper, sare, curry, boia iute, cimbru și le ținem minim 5 zile în frigider. Le punem pe grătar și le întoarcem des astfel încât sa nu se ardă iar carnea se va păstra suculentă și parfumată.

Gata! Mirosul superb, culorile la fel și vremea calda de afară ne lasă să visam precum odinioară că aveam o țara! România!”, a mai precizat pilotul Cezar Osiceanu.

4. -imagine fara descriere- (455ae67e-ff8c-47b5-bcd1-7586000fdfa0_53077100.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel