Urmărește emisiunea live


Avertizare Salvamont Maramureș după accidentul grav al unui biciclist

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Salvamont Maramureş recomandă prudenţă maximă în practicarea sporturilor extreme, în zone cu teren accidentat.

Joi, 23 iulie, intervenţia salvamontiştilor maramureşeni a fost din nou solicitată, de această dată în cazul unui accident petrecut în zona Coloniei Topitorilor, deasupra Uzinei de Apă de Baia Mare, pe un traseu frecventat de amatorii de mountain bike.

Un apel venit prin 112 a anunţat că un biciclist a căzut într-o zonă greu accesibilă. Cu sprijinul STS Maramureş, echipa de prim răspuns a Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş a ajuns în scurt timp la locul accidentului. Salvamontiştii au acordat primul ajutor biciclistului, care a suferit multiple traumatisme, după care acesta a fost imobilizat în targa lopată şi transportat până la ambulanţă cu ajutorul UT 2000, utilajul omolagt folosit de salvatorii montani pentru transportul în teren accidentat. După o coborâre dificilă, accidentatul a fost predat ambulanţei, care l-a transportat spre unitatea medicală pentru investigaţii complexe.

Recomandări pentru aventurieri 

"Recomandăm precauţie şi dotarea corespunzătoare a celor care practică sporturile extreme. Dincolo de toate recomandările pe care le putem oferi, suntem convinşi că adrenalina are un cuvânt hotărâtor în activitatea lor, dar important este să reţină un lucru: o clipă de neatenţie se poate încheia cu o tragedie. Important este şi mesajul transmis la începutul emisiunilor de profil, celor care îşi propun replicarea unor astfel de experienţe: "Nu încercaţi. Protagoniştii din videoclip sunt sportivi profesionişti, special pregătiţi pentru practicarea sporturilor extreme", a precizat Dan Benga, Managerul Serviciului Public Judeţean Maramureş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel