Auchan continuă parteneriatul cu firma Brădet

Auchan face, joi, primele precizări în cazul "Brădet". Reprezentanții hipermarketului precizează că retragerea de la comercializare a produselor acestui furnizor, din cele două magazine din Pitești, s-a efectuat cu respectarea normelor interne și pentru protejarea clienților, după anunțul privind suspiciunea de contaminare a brânzei de vaci cu bacteria E.coli.

Rețeaua de hipermarketuri Auchan a anunțat că va continua colaborarea cu producătorul lactatelor Brădet din Argeș, începută în 2008, și îl va susține în măsura în care poate.

"Auchan este o companie responsabilă şi va susţine în continuare activitatea producătorilor români

Imediat ce am intrat în posesia informaţiei privind suspiciunea de contaminare a produselor furnizorului Lactate Brădet, am aplicat procedurile interne care au constat în retragerea de la comercializare a produselor acestui furnizor. 

Decizia a fost luată imediat în vederea protejării clienţilor noştri. 

Auchan este o companie românească în România iar ambiţia şi responsabilitatea sa sunt de a crea valoare pentru furnizorii români şi produsele româneşti prin susţinerea acestora. Dorim să precizăm faptul că lucrăm cu firma Brădet şi cu domnul Badea încă din anul 2008. Colaborarea, care a fost întotdeauna bazată pe o bună relaţie comercială, se datorează şi pasiunii şi implicării de care a dat dovadă acest producător. 

Scopul Auchan este de a-l ajuta în această situaţie grea, fiind conştienţi de dificultatea cu care se confruntă. Dorinţa noastră este de a-l susţine într-un mod concret şi rapid,în măsura în care o putem face. Fără să intrăm în detalii, confirmăm continuarea parteneriatului început în anul 2008 şi vom dadovadă de solidaritate şi înţelegere faţă de acest partener de afaceri", transmite B1 TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel