”Angela”, cuvânt de cod în Centrul Vechi. Ce înseamnă de fapt

Calitatea aerului în Germania s-a îmbunătăţit în 2020, pandemia fiind doar unul dintre motive
Calitatea aerului în Germania s-a îmbunătăţit în 2020, pandemia fiind doar unul dintre motive

A fost lansată o campanie de prevenire a agresiunilor „Vorbește cu Angela", un proiect pilot implementat în zona Centrului Vechi.

„Ask for Angela" este o campanie de prevenire a agresiunilor sexuale lansată în anul 2016 în Marea Britanie de către Hayley Child, expertă în probleme legate de consumul de alcool și agresiuni sexuale în cadrul Consiliului Local Lincolnshire, conform Poliției Capitalei.

Ideea proiectului a fost aceea de a crea un cod prin care persoanele care se simt în pericol în cluburi să poată cere ajutor într-un mod discret, apelând chiar la personalul cluburilor.

Angela reprezintă, așadar, un cuvânt de cod, o interfață pentru sistemul de intervenție al statului.  

Personalul barurilor și cluburilor din Centrul Vechi va fi instruit să recunoască acest cod drept o solicitare de ajutor și să izoleze persoana aflată în dificultate conducând-o într-un loc sigur, liniștit al clubului, pentru a putea afla mai multe detalii despre situația în care se află în funcție de cele descrise de persoana care a folosit cuvântul de cod „Angela", personalul clubului va chema un taxi, familia/prietenii sau un echipaj de poliție, asigurându-se astfel, într-un mod discret, de siguranța ei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel