Alimente de sute de miliarde de dolari, pierdute înainte de a ajunge în magazine

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Alimente în valoare de sute de miliarde de dolari sunt pierdute înainte de a ajunge în magazine.

Aproximativ 14% din producţia mondială de alimente, echivalentul a aproximativ 400 miliarde dolari, este pierdută între recoltare şi comercializare, iar Asia Centrală şi de Sud, America de Nord şi Europa sunt responsabile pentru cea mai mare parte a pierderilor, arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), scrie Agerpres după o relatare Bloomberg.

Potrivit FAO, o mai bună stocare la rece şi o infrastructură îmbunătăţită ar ajuta la reducerea pierderilor de alimente, ceea ce ar stimula productivitatea economiei mondiale şi ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

"Mă întreb în mod frecvent cum putem permite ca alimentele să fie aruncate când peste 820 de milioane de oameni suferă de foame în fiecare zi", a declarat directorul general al FAO, Qu Dongyu.

Unde sunt cele mai mari pierderi

Asia Centrală şi de Sud are cel mai mare procent de pierdere de alimente, 20%, urmată de America de Nord şi Europa cu peste 15%. La polul opus sunt Australia şi Noua Zeelandă, unde doar aproximativ 6% din alimente sunt pierdute între recoltare şi comercializare.

Raportul FAO subliniază că un sfert din producţia de rădăcinoase, tuberculoase şi oleaginoase şi peste o cincime din producţia de legume şi fructe este pierdută, însă în cazul cerealelor şi leguminoaselor pierderile sunt mai mici de 10%. De asemenea, consumatorii irosesc şi ei cantităţi mari de alimente. Până la 37% din produsele de origine animală şi posibil o cincime din fructele şi legumele ar putea fi irosite după ce au fost achiziţionate, susţine FAO. Ţările bogate au un nivel mai mare de risipă din cauza unei durate mai mici de viaţă la raft a produselor, în timp ce ţările sărace se confruntă cu probleme de ţin de climă sau calitatea infrastructurii.

Reducerea pierderilor de alimente este o provocare pentru că este nevoie de mai multe informaţii pentru a lua măsuri eficiente, susţine FAO. Chiar şi aşa, o mai bună stocare la rece ar putea fi crucială, la fel ca şi o bună infrastructură şi logistică, subliniază FAO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel