Alertă la o casă de schimb valutar din Tecuci

Un bărbat din judeţul Galaţi a fost depistat în timp ce încerca să schimbe două bancnote de 100 USD, false.

Sâmbătă, 25 iulie, în jurul orei 10:45, echipajul de jandarmerie care asigura măsurile de ordine publică pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat la o casă de schimb din localitate, întrucât personalul societăţii a sesizat că la ghişeu s-a prezentat un bărbat care a încercat să schimbe două bancnote false de 100 USD.

La faţa locului jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 25 ani din judeţul Galaţi care a declarat verbal că bancnotele le-a primit de la un consătean, cu rugămintea de a i le schimba în momentul în care ajunge în Tecuci.

Bancnotele, verificate de angajatul casei de schimb 



Casiera a declarat jandarmilor că bărbatul a solicitat schimbarea celor două bancnote, însă în momentul în care le-a verificat în aparatul special au apărut semne de contrafacere a acestora. La verificarea monedei străine, jandarmii au observat că cele două bancnote au aceeaşi serie de înregistrare.

Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei unde jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de valori străine. Cercetările sunt continuate de poliţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel