Adrian Bucur, membru în CA al TVR: Am fost amenințat

Adrian Bucur dezvaluie cum faceau Lazescu si Culcer angajarile în TVR
Adrian Bucur dezvaluie cum faceau Lazescu si Culcer angajarile în TVR

Adrian Bucur, jurnalist şi membru al Consiliului de Administraţie al SRTv, spune, într-o scrisoare deschisă, că evaluarea managerilor din TVR, organizată în această perioadă, a intrat într-o fază critică, iar asupra sa, în calitatea de membru în comisii de evaluare a directorilor televiziunii publice, s-au făcut presiuni.

Adrian Bucur le-a transmis colegilor săi din Societatea Română de Televiziune (SRTv) o scrisoare deschisă, în care spune că li se adresează „în calitate de membru al CA din SRTv şi de evaluator al performanţelor managerilor televiziunii publice, într-un moment în care TVR trece printr-o criză profundă, din punct de vedere al situaţiei financiare, dar şi al audienţelor înregistrate, iar soluţiile pe care le avem pentru a ne îndeplini misiunea publică sunt tot mai puţine".

Adrian Bucur face totodată parte din comisiile de evaluare a managerilor din TVR.

„Mi-am asumat rolul de evaluator din dorinţa, enunţată încă de la preluarea mandatului de membru al Consiliului de Administraţie, de a contribui la redresarea şi recredibilizarea instituţiei, recent trecută printr-un proces eşuat de restructurare. Evaluarea a început cu notarea rapoartelor de activitate, însă de ieri (joi, n.r.), procesul a intrat într-o fază critică, managerii cu cele mai importante funcţii prezentându-şi raportul în faţa comisiilor", spune Adrian Bucur.

Adrian Bucur acuză că asupra s-a au fost făcut presiuni pentru a schimba notele

De asemenea, Adrian Bucur spune că asupra sa au fost făcute presiuni, în scopul revenirii asupra notelor pe care acesta le-a dat în urma evaluării unor manageri din TVR.

„Încă din prima zi de interviuri, au fost făcute presiuni asupra mea cu scopul de a reveni asupra notelor pe care am considerat de cuviinţă să le acord unor manageri care, nu doar în opinia mea, nu au performat, ba chiar au adus televiziunea publică într-o situaţie mai proastă decât era acum doi ani. Am fost ameninţat, direct de către unii manageri, dar şi de către oameni influenţi a căror probitate morală este îndoielnică, nume care apar în stenograme DNA sau în procese de incompatibilitate cu ANI (Agenţia Naţională de Integritate, n.r.), cu apostrofări gen: «Te lichidăm, avem ok-ul de sus», «Suntem cu ochii pe tine», «Eşti pe muchie» etc.", spune Adrian Bucur.

El nu precizează care sunt persoanele care au făcut presiuni asupra sa şi care l-ar fi ameninţat.

CITEȘTE ȘI: TVR, situație disperată. Ce se întâmplă cu postul naţional de televiziune

Pe de altă parte, în scrisoarea deschisă, Adrian Bucur spune că, „fix cu o zi înainte de interviuri", a aflat cu stupoare că este cercetat disciplinar, în calitatea sa de salariat în cadrul Direcţiei Ştiri, unde prezintă Telejurnalul zilnic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel