Adele a anulat ultimele două spectacole din turneul său mondial, din cauza unor probleme la corzile vocale.
Cele două concerte urmau să se desfășoare pe stadionul Wembley din Londra, în acest weekend. Cântăreața este "devastată" și a mărturisit că a luat această decizie la sfatul medicului. Ea a spus într-o postare pe contul său de Twitter că primele două concerte pe care le-a avut, în aceasta săptămână, au fost "cele mai bune spectacole ale vieții mele", dar susține că și-a forțat foarte mult vocea.
Decizie luată cu greu
Adele și-a explicat decizia luată, "se pare că mi-am deteriorat corzile vocale", declară artista. "În ceea ce privește sfatul medicului, nu pot susține concertele din acest weekend", a mai spus aceasta. În ciuda problemelor vocale, performanțele lui Adele pe 28 și 29 iunie au fost bine primite de critici. The Telegraph a scris despre cântăreață că "este atât de naturală pe scenă".
"Îmi pare rău că v-am dezamăgit, știți că nu a fost o decizie ușoară", a postat Adele pe Twitter. Ea a adăugat că a fost atât de disperată să fie alături de fanii săi, încât a luat în calcul și posibilitatea de a face playback la ultimele două concerte, dar a simțit că asta le va provoca o altă dezamăgire fanilor.
Nu este prima oară când Adele are probleme la corzile vocale, în 2011 a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul gâtului pentru a elimina un polip benign.
La concertul de miercuri susținut de cântăreață, pe stadionul Wembley, au fost prezenți 98.000 de fani, acesta fiind considerat un record pe un stadion din Marea Britanie, conform BBC.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News