Accident cu 7 persoane implicate în Hunedoara. Un copil, lăsat inconştient

Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels
Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels

Un grav accident de circulaţie a avut loc în Hunedoara, soldat cu 7 victime. 

Accidentul rutier a avut loc în localitatea Cârnești, județul Hunedoara.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 8 persoane, 5 dintre acestea fiind copii.

La sosirea forțelor de intervenție, două victime erau încarcerate, fiind extrase din mașină de către echipajele de descarcerare.

În urma accidentului, șapte victime au fost asistate medical la fața locului, fiind apoi transportate la Spitalul din Hunedoara, printre care și un copil în stare de inconștiență.

Pentru un pasager nu s-a impus transportul la spital, informează ISU Hunedoara, conform Mediafax.

Şofer lovit de TIR după ce s-a dat jos din maşină pe banda de urgenţă. Unde a greşit. Cercul de siguranţă, regula pe care toţi şoferii trebuie să o ştie

"Un auto de tractare se afla oprit pe banda de urgenţă, pentru rezolvarea unei probleme la o roată, conducătorul auto fiind acroşat de un autotren, care circula pe banda 1. (...) Poliţiştii Biroului Poliţie Autostrăzi A1 sunt la faţa locului, pentru efectuarea cercetărilor", au transmis reprezentanţii IPJ Argeş, conform Agerpres.

Bărbatul a murit în drum spre spital. 

Am stat de vorbă cu Titi Aur, specialist în conducere defensivă, pentru a afla ce reguli trebuie să urmăm atunci când oprim pe banda de urgenţă sau când vedem un alt vehicul oprit acolo, mai ales că pe autostradă se circulă cu viteze foarte mari. 

"În primul rând, pe banda de urgenţă oprim atunci când chiar avem o urgenţă. Pentru că, în bunul mers românesc, se mai opreşte şi pentru a se lua masa pe capotă. Dacă am oprit, în afară de faptul că punem maşina pe avarii şi punem triunghi ca să ne vadă cei din spate, să ne remarce cât mai repede, trebuie să fim foarte atenţi. Conform regulilor, ar trebui să trecem dincolo de balustradă, să fim într-un spaţiu sigur, şi să anunţăm sistemul de urgenţă, de tractare, etc. Nu ne apucăm să facem noi diferite lucruri la maşină pe banda de urgenţă, pentru că e foarte periculos. Pericolul major este exact această situaţie. TIR-ul care merge pe banda 1, cu 90 km/h. 

Din păcate, foarte mulţi şoferi de TIR practică un lucru ilegal şi imoral. În loc să îşi vadă de drum, se uită la filme, se uită pe Facebook, se uită pe device-uri electronice, şi sunt neatenţi. Când au o maşină în faţă, mai sunt atenţi, dar când sunt singuri pe drum sunt neatenţi. Şi atunci, s-au coroborat cele două situaţii: cel care a oprit pe banda de urgenţă şi se dă jos ca şi cum ar fi în parcare, indiferent de problemă, fără să fie atent, iar şoferul de TIR nu a fost atent. Pentru că dacă era atent, nu ar fi intrat peste respectivul. Fără să ştiu cazul, acum aflu de el, aproape sigur a fost o situaţie din asta. Şoferul de TIR neatent, iar şoferul de maşină mică nu a crezut că se poate întâmpla ceva şi s-a dat jos să se uite la roată", a explicat Titi Aur pentru DC NEWS. 

"Regula e foarte clară"

"În ţările care fac cu adevărat educaţie rutieră, regula e foarte clară. Când ai oprit pe banda de urgenţă, indiferent din ce motiv, tehnic sau de sănătate, treci dincolo de balustradă, în zona sigură, şi anunţi pe cine ai de anunţat. Cei de la tehnic vor veni cu girofar, maşină, etc, iar ambulanţele la fel. A schimba roata, mai ales roata din stânga, pe autostradă, e mai mult decât risc, e prostie, e greşeală. Riscul e major! În relaţia cu toţi şoferii!

Nu e vorba nici de vizibilitate. Ba dimpotrivă. Pe lipsă de vizibilitate, e mai puţin probabil, că eşti mai atent. Cel mai periculos lucru pentru un şofer cu experienţă este că el consideră că nu i se poate întâmpla nimic", a mai precizat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel