Vezi cicatricea lăsată de bisturiu pe gâtul lui Dan Bittman

Dan Bittman a rămas cu o cicatrice urâtă după operația la gât pe care a suferit-o la Viena. Pe lângă semnul de pe gât, solistul trupei Holograf are și probleme cu vocea din caua intervenției chirurgicale.

Urmele operaţiei suferite de solistul trupei Holograf, Dan Bittman, sunt destul de greu de acoperit. După ce la primele sale apariţii Bittman a şocat cu vocea sa evident afectată, la gala „X Factor” de sâmbătă machiajul nu a fost suficient pentru a-i acoperi cicatricea de pe gât.

Cu toate că vocea i-a mai revenit, artistul este încă departe momentul în care va putea cântă din nou.

Deşi iniţial se estimase că el va reveni pe scenă în februarie 2013, când Holograf avea programate concerte la Sala Palatului pe 25 şi 26, în preajma Dragobetelui, acest lucru nu se va întâmpla. Potrivit Libertatea, trupa a anulat contractul încheiat cu Sala Palatului pentru cele două spectacole. Aceeași sursă anunță că recuperarea solistului după operaţia la gât este mai anevoioasă decât se estimase iniţial, iar acesta ar putea fi apt pentru concerte abia la sfârşitul verii 2013.

Mai în glumă, mai în serios, Bittman a afirmat recent că şi-a găsit succesor pentru Holograf, în persoana lui Tudor Turcu, unul dintre favoriţii săi de la X Factor.

Dan Bittman a fost supus unei intervenţii chirurgicale la gât în luna octombrie, la clinica AKH din Viena, după ce a fost diagnosticat cu stenoză carotidiană asimptomatică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel