Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut clarificări privind Planul de Acțiune al ANSVSA pentru sectorul ovin.
"Ca urmare a informațiilor contradictorii apărute recent în spațiul public referitoare la declarațiile oficialilor Comisiei Europene, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite următoarele precizări oficiale privind etapele și măsurile din Planul de Acțiune aprobat la nivel european.
1. Cadrul legal și calendarul demersurilor instituționale
Planul respectă toate rigorile de formă și conținut impuse de Regulamentul (UE) nr. 361/2022. Acesta este rezultatul consultărilor prealabile și al recomandărilor formulate de experții europeni din cadrul EuVET, motiv pentru care este considerat aprobat (punerea sa în aplicare nu necesită un vot sau o aprobare formală din partea Comisiei Europene).
Etapele oficiale s-au derulat conform următorului calendar:
14-17 septembrie: Forma finală a Planului de Acțiune și solicitarea de doze vaccinale a fost agreată cu Comisia Europeană, în cadrul întâlnirii șefilor serviciilor veterinare din UE, desfășurată în Irlanda.
17 septembrie: Informarea oficială a tuturor celorlalte state membre a fost realizată în ședința Comitetului permanent pentru plante, animale, alimente și furaje (SCoPAFF).
21 septembrie: ANSVSA a transmis oficial către Comisia Europeană solicitarea de susținere cu un număr cât mai mare de doze vaccinale din cadrul Băncii Europene de Vaccinuri.
2. Strategia națională și calendarul campaniei de vaccinare
Campania de vaccinare este previzionată să demareze cel târziu la data de 1 octombrie 2026, imediat ce vor fi primite dozele de la Banca Europeană. În paralel, ANSVSA urgentează procedurile administrative pentru achiziția restului de doze necesare.
Se vor vaccina toate animalele, conform prospectului produsului vaccinal, respectiv pentru Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) - se va vaccina exclusiv în județele Constanța și Tulcea (arealul de risc din Dobrogea) și pentru Variola Ovină și Caprină (VOC) se va vaccina la nivelul întregii țări.
3. Impactul asupra schimburilor comerciale și securizarea exporturilor
Ducerea la îndeplinire a acestui Plan reprezintă condiția de care depinde reluarea și stabilitatea exporturilor de animale. Măsurile diferențiază clar trasabilitatea animalelor vii de regimul produselor procesate:
Carne și produse procesate: Planul nu afectează schimburile comerciale cu carne (carcase), lapte și produse lactate din zonele libere. Unitățile de abatorizare și procesare își desfășoară activitatea fără restricții.
Animale vii către state terțe: Deși Regulamentul Delegat (UE) 2022/361 impune condiții severe în interiorul Pieței Unice, ANSVSA a utilizat pârghiile diplomatice pentru a securiza acordurile bilaterale cu 6 piețe terțe majore: Arabia Saudită, Iordania, Maroc, Tunisia, Israel și Libia. Deoarece aceste state nu sunt condiționate de normele interne de tranzit terestru ale UE, exporturile de animale vii, după implementarea planului de vaccinare se vor putea relua prin coridoare logistice maritime și aeriene directe.
4. Apel la responsabilitate și biosecuritate
Eficiența acestui plan tehnic și respectarea calendarului de ridicare a restricțiilor depind critic de disciplina operatorilor economici din teritoriu. Singurul factor care poate periclita calendarul îl reprezintă mișcările clandestine de animale și comerțul ilegal.
ANSVSA colaborează permanent cu asociațiile de crescători și corpul medicilor veterinari pentru implementarea riguroasă a măsurilor și va reveni cu noi detalii pe măsura evoluției situației", se arată în comunicatul transmis de ANSVSA.
Oierii au cerut și demiterea președintelui ANSVSA
Reamintim că, în data de 15 septembrie, oierii au iesit în stradă pentru a-și expune nemulțumirile vizavi de ultimele măsuri care le afecteaza activitatea. Au prezentat și o listă de revendicări privitoare la gestionarea focarelor de pestă și variolă ovină, solicitând oprirea sacrificărilor și acordarea despăgubirilor pentru efectivele afectate. De asemenea, printre cererile lor s-a numărat și demiterea președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu.
Ulterior, a doua zi, eurodeputatul Daniel Buda, vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European (PE), a făcut un anunț direct de la Strasbourg, transmițând că exporturile către țările terțe ale animalelor vaccinate împotriva pestei micilor rumegătoare ar urma să fie deblocate în maximum o lună.
De asemenea, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, afirma vineri că aprobarea Planului de Acțiune al României pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine reprezintă "o decizie extrem de importantă", fiind primul pas necesar pentru reluarea comerțului internațional în acest sector. El sublinia că eforturile diplomatice vor continua în vederea adoptării următoarelor măsuri necesare și solicita ANSVSA să implementeze Planul în mod profesionist.

