Unul dintre spărgătorii Ambasadei Nord-Coreene de la Madrid a oferit FBI-ului datele furate

Eduard Pascu / 26 Martie 2019 / 19:17 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

O instanţă din Spania a inculpat trei cetăţeni străini, un american, un mexican şi un sud-coreean, în legătură cu atacul care a vizat ambasada nord-coreeană de la Madrid, unul dintre suspecţi fiind acuzat că a oferit Biroului Federal de Investigaţii (FBI) datele sustrase în urma atacului.

Judecătorul spaniol Jose de la Mata a anulat marţi ordinul de secretizare a dosarului, anunţând că a descoperit dovezi privind diverse infracţiuni, inclusiv încălcarea proprietăţii private, agresiune şi intrare prin efracţie, comise de o „organizaţie criminală", informează agenţia The Associated Press.

Magistratul spaniol a afirmat că Adrian Hong Chang, un cetăţean mexican, rezident american, este presupusul lider al unui grup de zece persoane care pe data de 22 februarie a pătruns în Ambasada Coreei de Nord din Madrid. Agresorii au sechestrat câţiva angajaţi şi au sustras documente, calculatoare şi telefoane.

Hong Chang a reuşit să părăsească Spania şi a zburat în Statele Unite, unde a contactat Biroul Federal de Investigaţii (FBI), a adăugat judecătorul spaniol.

Anterior, oficiali din Spania au declarat că suspectează că agenţi CIA au fost implicaţi în atacul care a vizat ambasada nord-coreeană din Madrid.

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a negat orice implicare în incident, dar surse guvernamentale de la Madrid consideră „neconvingător" răspunsul CIA.

 

Vezi și: Atacatorii ambasadei nord-coreeane, legături cu CIA 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24