Cele mai citite

Universitatea Craiova s-a calificat în turul II preliminar al Ligii Campionilor

minge-de-fotbal_31549700
Sursa foto: Agerpres

Universitatea Craiova s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins echipa belarusă ML Vitebsk cu scorul de 1-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Cra

Campioana României s-a impus la limită, prin golul lui Nicuşor Bancu (90+1), după ce câştigase şi prima manşă, cu 4-1.

Universitatea va juca în turul secund preliminar cu Levski Sofia, campioana Bulgariei, care a trecut de Borac Banja Luka, după 1-1 şi 4-0.

Meciul din Bănie a avut bune şi rele, cu multe ocazii create de alb-albaştri, dar şi câteva ratări mari ale oaspeţilor.

Popescu a avut o primă ieşire foarte bună în faţa lui Konţevoi (3), iar apoi portarul gazdelor a fost depăşit de Cleonise, care a intrat în unghi şi a ratat şansa de a deschide scorul (7).

Universitatea a creat pericol prin Mora (5), cu un şut pe lângă poartă, apoi Băluţă (10) a tras din unghi, dar portarul a respins, iar Etim (10) a fost imprecis de la 20 de metri.

În min. 13, pe contraatac, Baiarama ajuns singur cu portarul, dar Pavliucenko a respins. ML Vitebsk a replicat prin Konţevoi (21), al cărui şut din careu a fost respins de Popescu.

Mora a fost foarte aproape de a deschide scorul (22), pe contraatac, dar portarul a respins salvator în bară.

Popescu (34) s-a evidenţiat şi el la şutul lui Bosic din marginea careului.

Pavliucenko s-a opus golului (45+2) şi la reluarea lui Cicâldău din careu.

Portarul belarus a avut intervenţii salutare şi în debutul reprizei secunde, când a respins şuturile lui Tavares (46) şi Baiaram (54). Băluţă (65) l-a testat cu un şut de la 20 de metri, fără probleme pentru Pavliucenko.

Popescu a apărat şi el şutul lui Bosic din marginea careului (62), precum şi mingea trimisă de Gromîko (72) de la 25 de metri, după ce autorul golului campioanei Belarus din prima manşă a fost imprecis mai devreme (67), de la 14 metri.

Pavliucenko a fost providenţial la şuturile lui Tavares (78), Baiaram (82, 84) sau Elisor (90+1).

Popescu a salvat-o pe Universitatea de la înfrângere, blocându-l salvator pe Cleonise (89), scăpat singur.

Bancu a adus victoria echipei antrenate de Filipe Coelho (90+1), cu un şut la colţ de la 20 de metri, după pasa lui Mekvabişvili.

Prima manşă cu Levski va avea loc la Sofia, pe 21 sau 22 iulie, iar revanşa se va juca în Bănie, pe 28 sau 29 iulie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal
x close