Poliţia din Brăila verifică informaţiile potrivit cărora un copil ar fi fost lovit de un obiect căzut din aer. Obiectul în cauză nu a fost deocamdată identificat.
Un copil de 12 ani care se plimba pe o trotinetă electrică în localitatea Comăneasca din județul Brăila a fost lovit de un obiect căzut din aer, deocamdată neidentificat.
Poliţiştii brăileni au anunțat că fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care un minor în vârstă de 12 ani, aflat pe o trotinetă electrică, a fost rănit pe DN22, în localitatea Comăneasca, în contextul apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora acesta ar fi fost lovit de un obiect căzut din aer.
Potrivit sursei citate, pe 29 mai, în jurul orei 14:45, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN22, în localitatea Comăneasca, a avut loc un eveniment rutier, în care ar fi fost implicat un minor de 12 ani, care se deplasa pe o trotinetă electrică.
Copilul a ajuns la spital
"În urma evenimentului, minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică în localitatea Comăneasca, pe DN22, dinspre Râmnicu-Sărat către Brăila, minorul ar fi căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni", a transmis, miercuri, pentru Agerpres, IPJ Brăila.
Întrebaţi de dacă se confirmă informaţiile potrivit cărora minorul ar fi fost lovit de un obiect căzut din aer, reprezentanţii IPJ Brăila au precizat că "încă se fac verificări cu privire la aceste aspecte".
"Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a declarat IPJ Brăila.
Ce au surprins camere de supraveghere
Deși Poliția spune că deocamdată nu a identificat despre ce obiect este vorba, în imaginile video apărute pe rețelele sociale se poate observa cum minorul, în timp ce se plimbă pe stradă cu acea trotinetă electrică, cade la un moment dat ca secerat.
În imaginile video se vede clar un obiect care cade din aer, dar nu se înțelege ce fel de obiect e. Cert e că nu pare ceva de dimensiuni mari. Lovitura a fost atât de puternică încât copilul a sărit efectiv de pe trotinetă, s-a rostogolit și a căzut izbit de pământ, trotineta fiind proiectată la câțiva metri distanță.
Vezi imaginile video mai jos:

