€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707

Urmărește dezbaterea live

 

Trotinetele electrice, interzise în parcuri şi pe un sector de drum în zilele de weekend, după o propunere a Poliţiei Rutiere
Autor: Anca Murgoci

trotineta_66748400 Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @ freepik
 

Primăria Buzău a anunţat interzicerea accesului trotinetelor electrice pe un tronson de bulevard şi în toate parcurile din municipiul Buzău, după ce şi-a asumat o propunere a Biroului Rutier din cadrul Inspectora...

Potrivit administraţiei locale, restricţiile vor fi impuse începând cu data de 26 iulie, în zilele de sâmbătă şi duminică.

"Primăria Municipiului Buzău aduce la cunoştinţă participanţilor la traficul rutier interzicerea accesului trotinetelor electrice, în zilele de sâmbătă şi duminică, pe B-dul Nicolae Bălcescu - tronsonul delimitat de intersecţia cu B-dul Mareşal Alexandru Averescu şi strada Nicolae Titulescu, precum şi în Parcurile Crâng, Tineretului şi Marghiloman din Municipiul Buzău, începând cu data de 26.07.2025", a transmis marţi Primăria.

Măsura a fost luată ca urmare a unei propuneri formulare de poliţiştii rutieri, după ce au observat din partea unor persoane un comportament neadecvat atunci când folosesc trotinetele electrice.

"Am solicitat o analiză la nivelul municipiului privind comportamentul în trafic al trotinetiştilor. Observăm zilnic că se deplasează în condiţii în care nu ar trebui, câte doi pe un astfel de vehicul, fără a purta elemente de siguranţă, cască, cotiere, genunchiere. Ei se pot deplasa pe pistele de biciclete acolo unde sunt construite şi pe partea carosabilă, în niciun caz pe trotuar. (...) Sunt oraşe unde au fost interzise astfel de mijloace de transport. Avem o propunere de a limita accesul mai ales în timpul weekendului, pentru că avem acele parcuri de divertisment, sectorul din Bulevardul Nicolae Bălcescu pentru se deplasa pietoni şi am vrea să limităm accesul acestora", a precizat anterior, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Biroului Rutier din cadrul IPJ Buzău, cms. şef Silviu Dinu.

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat la rândul său că este împotriva folosirii unor astfel de mijloace de transport, motiv pentru care şi-a asumat demersul de a le interzice, pentru a preîntâmpina producerea unor accidente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close