Trei noi staţiuni turistice în România. Propunerea Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Pexels
Pexels

Trei oraşe din România, propuse pentru a deveni staţiuni turistice.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a publicat pe site-ul instituţional, la secţiunea Transparenţă Decizională, proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice de interes naţional, respectiv local, şi pentru modificarea anexei nr.5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice.

Prin intermediul proiectului de act normativ, se propune promovarea oraşului Horezu (judeţul Vâlcea), de la staţiune turistică de interes local, aşa cum este atestat în prezent, la staţiune turistică de interes naţional.

Iniţiativa vizează şi alte două oraşe, respectiv Brezoi (judeţul Vâlcea) şi Uricani (judeţul Hunedoara), care ar putea beneficia de statutul de staţiuni turistice de interes local.

Menţionăm că propunerile au fost validate ca urmare a unor vizite în teren, efectuate de specialiştii din cadrul MEAT, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale, fiind îndeplinite criteriile minime obligatorii pentru atestarea celor trei oraşe ca staţiuni turistice, după caz, de interes naţional şi interes local. În acest moment, România are 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi alte 95 de interes local.

Orașul Horezu, județul Vâlcea

Localitatea se află în centrul depresiunii Horezu și este mărginită la nord de Munții Căpățânii, cu vf. Ursu de 2124 m, la sud de Măgura Slătioarei cu 767 m și dealurile Negruleștilor, Costeștilor și Tomșanilor, pe râurile Luncavăț, Râmești și Romani.

Teritoriul administrativ al orașului cuprinde un număr de 7 localități, orașul reședința Horezu și 6 sate aparținătoare: Romanii de Jos, Romanii de Sus, Râmești, Ifrimesti, Tănășești și Ursani. Se învecinează la nord cu comuna Malaia, la est cu comuna Costești, la sud-est comuna Tomșani, la sud comuna Măldărești, iar la vest comuna Vaideeni.

Orașul Horezu este cunoscut ca centru etnografic și ca un vechi centru de ceramică populară. Din punct de vedere al ocupațiilor tradiționale, Horezu este cunoscut ca zona de practicare a pomiculturii, creșterea animalelor, olăritului, exploatarea și prelucrarea lemnului. Olăritul continuă să reprezinte emblema locului. De asemenea trebuie remarcată poziția privilegiată din nordul Olteniei unde există cea mai mare concentrare de mânăstiri din țară, majoritatea din ele aflând-se în aproprierea Horezului.

Orașul Brezoi, județul Vâlcea

Brezoi este un oraș în județul Vâlcea, format din localitatea componentă Brezoi (reședința) și din satele Călinești, Corbu, Drăgănești, Golotreni, Păscoaia, Valea lui Stan, Vasilatu  și Văratica. Se află în nordul județului, la confluența râului Lotru cu râul Olt, în cea mai mare depresiune intercarpatică, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

Orașul Brezoi este situat aproape în partea centrală a României, în Carpații Meridionali, cuprinzând partea estică a grupei Parângului (estul și sud-estul Munților Lotrului, nordul Munților Căpățânii) și sud-vestul grupei Făgărașului (vestul Munților Cozia) în Depresiunea Loviştei sau Titeşti-Brezoi (cuprinzând zona de confluență a Lotrului cu Oltul). Brezoi se află în extremitatea central-nordică a județului Vâlcea, la limita acestuia cu județul Sibiu. Prin această poziție geografică, orașul Brezoi este situat la 35 km depărtare de municipiul Râmnicu-Vâlcea, pe D.N.7 (E81), la 67 km de orașul Sibiu, tot pe D.N.7 (E81), la 35 km de stațiunea Voineasa pe D.N.7A.

Orașul Uricani, județul Hunedoara

Oraşul, situat în județul Hunedoara, ocupă un loc important în peisajul Văii Jiului, este considerat cel mai lung oraș din România, cu o suprafata de 25.141 ha, format din localitățile componente Câmpu lui Neag, Uricani (reședința) și Valea de Brazi.

Aflându-se la 29 km de Petroşani şi 125 km de Deva, accesul se face prin intermediul drumului naţional 66A (la care se lucrează în vederea conectării cu staţiunea Herculane). Totodată pe raza localităţii există un drum judeţean, DJ 672 C având o lungime de 15 km. Cea mai apropiată stație de călători CFR se află în orașul Petroșani, la distanța de 27 km, iar cele mai apropiate aeroporturi de orașul Uricani sunt:  aeroportul din Sibiu, aflat la 207 km; aeroportul din Craiova, aflat la 184 km; aeroportul din Timișoara, aflat la 259 km.

Oraşul Uricani este dominat de culmile muntoase Retezat şi Vâlcan și se situează în partea de sud-vest a Depresiunii Petroşani – pe Jiul de Vest, la o altitudine de 650–725 metri, în judeţul Hunedoara. Este străbătut de la Vest spre Est de Jiul de Vest, râu ce în trecut purta numele de Jiul Românesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel