Tochitură și cârnați de Crăciun. Cum le preparăm mai dietetic. Mihaela Bilic: Secretul stă în prăjeală

Tochitură și cârnați de Crăciun. Cum le preparăm mai dietetic. Mihaela Bilic: Secretul stă în prăjeală / Foto: Pixabay
Tochitură și cârnați de Crăciun. Cum le preparăm mai dietetic. Mihaela Bilic: Secretul stă în prăjeală / Foto: Pixabay

Nutriționistul Mihaela Bilic a venit cu mai multe recomandări pentru masa de Crăciun. 

Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat ce trebuie să facem dacă ne dorim să gustăm din toate preparatele de pe masa de Crăciun,  dar nu vrem și o indigestie. Principalul secreta este să nu facem abuz de mâncare și să împărțim mesele. Totuși, la tochitură și cârnați, preparate cu multe grăsimi, secretul constă în prăjeală, a explicat nutriționistul.

"La tochitură și cârnați secretul stă în prăjeală. Preparați-le înăbușit în loc să le prăjiți în ulei. Prin încălzire, o mare parte din grăsimea din carne se topește și rămâne în cratiță, deci produsul final e mai dietetic și mai ușor de digerat dacă a fost gătit înăbușit.

Cozonacul și turta dulce sunt deserturi tradiționale de Crăciun, mai puțin periculoase pentru siluetă decât prăjiturile și torturile. Cozonacul este mai degrabă o pâine dulce și cu cat e mai pufos, cu atât e mai dietetic. Atenție, umplutura de nucă și zahăr poate dubla conținutul de calorii, deci păstrați proporțiile corecte.

VEZI ȘI: Ceafă de porc la grătar. Secretele ca să îți iasă delicioasă. Lemnul de cireș este unul dintre ele

Trebuie să fim atenți și la ce fel de alcool alegem

Alcoolul este și el un ingredient esențial pentru buna dispoziție, cele mai sigure variante ca aport de calorii sunt vinul, șampania și Proseco. Socotiți 80 cal pentru fiecare pahar și consumați 2 pahare de apă pentru fiecare pahar de vin, în felul acesta ajutați ficatul să elimine alcoolul din circulație. Iar dacă ați exagerat, tot hidratarea rezolvă mahmureala de a 2-a zi, adică apă, cafea, ciorbă sau zeamă de varză.

Nu în ultimul rând acordați atenție ținutei- hainele mulate, elegante și strânse pe talie ne ajută să mâncăm mai încet și mai puțin, sunt o piedică împotriva poftei și lăcomiei. Chiar dacă ne asumăm că o să ne îngrășăm de sărbători, contează dacă sunt 2 sau 5 kilograme în plus.", a explicat nutriționistul Mihaela Bilic în cadrul emisiunii ”Doctor de bine” de la PRO TV.

VEZI ȘI: Masa de Crăciun. Cum să mănânci de toate fără să faci indigestie. Mihalea Bilic: Despre friptură numai de bine

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel