Timiş: Festivalul Cântăreţilor Stradali, solicitat de cântăreţii ambulanţi, aprobat de primărie

Piaţa Libertăţii din Timişoara va fi, vineri după-amiaza, gazda primei ediţii a Festivalului Cântăreţilor Stradali, un eveniment cerut de cântăreţii ambulanţi din municipiu şi aprobat de primărie, care se doreşte a fi dezvoltat pentru anul Capitalei Culturale Europene 2021.

Primarul Nicolae Robu, pasionat de chitară, a declarat că în Timişoara sunt mulţi oameni talentaţi care nu au avut şansa de a cânta pe o scenă, sunt artişti ai străzii care împărtăşesc din bucuria sufletului lor cântându-le celorlalţi, iar pentru aceştia a creat festivalul.

"Nimic nu poate fi mai minunat decât ca turiştii şi locuitorii Timişoarei să simtă aerul boem al Micii Viene ascultând sunetul unei viori în plin zgomot cotidian. Şi nimic nu poate fi mai înălţător decât să asculţi cântece devenite nemuritoare, graţie şi acestor oameni. Surprindem zâmbete pe chipurile lor, chiar dacă cântă în frig, ori în soare. O fac cu bucurie, pentru că e un mod de viaţă asumat. Atenţie, ei nu cerşesc, ci te fac să iubeşti arta", a afirmat Nicolae Robu.

Edilul a detaliat că ideea organizării festivalului a apărut în timpul unei discuţii recente cu câţiva tineri care cântau la pianele amplasate de primărie în Piaţa Libertăţii. Doi dintre ei cântau o piesă la acelaşi pian, alţii făceau duet de pian şi vioară sau percuţie, dar se armonizau foarte bine.

"I-am întrebat de când cântă împreună şi mi-au spus că unul este din Reşiţa, celălalt din Timişoara şi că abia s-au cunoscut. Atunci, alţi menestreli, care ştiu că şi eu sunt pasionat de chitară, mi-au propus organizarea unui astfel de eveniment şi am percutat", a explicat Nicolae Robu.

Primarul a precizat că toţi aceşti cântăreţi stradali au autorizaţii eliberate de primărie.

Timp de patru ore, cei 13 artişti ai străzii vor încălzi sufletele publicului invitat să împărtăşească bucuria alături de ei. Va fi muzică clasică, folk, rock şi folclor.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24