Elvețiana Belinda Bencic a anunțat că are simtpome „destul de severe” de Covid-19, deși s-a vaccinat împotriva bolii.
Jucătoarea elveţiană de tenis Belinda Bencic, campioană olimpică la Tokyo, a anunţat marţi pe Twitter că s-a infectat cu Covid-19, deşi s-a vaccinat, şi are "simptome destul de severe", transmite presa internaţională citată de Agerpres.
Desemnată cea mai bună sportivă elveţiană a anului, Belinda Bencic, care este la Abu Dhabi pentru a pregăti Australian Open, a precizat că se află în izolare.
„Din păcate, deşi sunt complet vaccinată, recent am fost testată pozitiv pentru Covid-19", a scris Bencic pe Twitter. „Acum mă aflu în izolare şi iau toate măsurile de precauţie pentru a trece cât mai bine prin asta, deoarece mă confrunt cu simptome destul de severe (febră, dureri, frisoane)", a adăugat ea.
„Deşi momentul nu este ideal - fiindcă eram în ultima etapă a pregătirilor pentru Australian Open - mă voi îndrepta spre Australia de îndată ce voi primi autorizaţia şi după încheierea perioadei de izolare", a afirmat elveţianca. În singurul meci feminin de la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, Bencic a fost învinsă de tunisianca Ons Jabeur. Aceasta din urmă i-a luat locul jucătoarei britanice Emma Răducanu, campioana de la US Open, ce a declarat forfait după ce a fost testată pozitiv la Covid-19.
Luni, tenismanul spaniol Rafael Nadal a anunţat că a fost testat pozitiv la Covid-19, la revenirea sa în Spania după participarea la turneul de la Abu Dhabi. Australian Open începe pe 17 ianuarie.
„Trăiesc niște momente nefericite, însă sper că lucrurile se vor îmbunătăți ușor, ușor. Acum sunt închis acasă și i-am informat pe cei care au fost în contact cu mine despre rezultat", a transmis Nadal. „Ca urmare a acestei situații, trebuie să am o flexibilitate totală cu programul și îmi voi analiza opțiunile în funcție de progresul meu. Vă voi ține la curent cu orice decizie cu privire la viitoarele mele turnee”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu