Talibanii eliberează ingineri indieni în cadrul unui schimb de prizonieri

Talibanii au eliberat duminică trei ingineri indieni pe care îi răpiseră, în schimbul a 11 prizonieri talibani, a anunţat luni o sursă guvernamentală de nivel înalt din Afganistan, citată de Reuters.

Inginerii indieni şi un cetăţean afgan făceau parte dintr-un grup de şapte persoane răpite în mai 2018, în timp ce lucrau la o centrală electrică din provincia Baghlan din nordul Afganistanului. Răpirea lor nu fusese revendicată. Un alt inginer indian a fost eliberat în martie, iar soarta celorlalţi prizonieri nu este cunoscută.

Niciunul din talibanii eliberaţi nu aveau funcţii de comandă, a precizat sursa de la Kabul, a cărei identitate nu este dezvăluită de Reuters, deoarece nu era autorizată să furnizeze public informaţiile respective.

Două surse din rândul talibanilor au confirmat că schimbul de prizonieri a avut loc duminică.

Anterior, reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalizad, se întâlnise cu reprezentanţi ai talibanilor, pentru prima oară după ce preşedintele Donald Trump a decis întreruperea negocierilor privind retragerea trupelor americane. Guvernul afgan a comunicat că potrivit informaţiilor primite întâlnirea a fost dedicată discuţiilor despre răpirea a doi profesori universitari, americanul Kevin King şi australianul Timothy Weeks, la Kabul, de către gruparea Haqqani, afiliată talibanilor.

Ambasada Indiei la Kabul nu a comentat, iar purtătorii de cuvânt ai talibanilor şi ai ambasadei Statelor Unite nu au răspuns.

În perioada când a avut loc răpirea, în Afganistan lucrau circa 150 de ingineri indieni, la diferite proiecte mari de infrastructură.

Răpirea unor cetăţeni străini sau afgani în scop de şantaj este o practică frecventă în Afganistan, iar sărăcia a agravat situaţia.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24