Suporterii lui Dinamo acuză acționarii spanioli că vor să falimenteze clubul: DDB nu va permite! Dinamo poate deveni groapa lor!

Foto: Facebook Dinamo
Foto: Facebook Dinamo

Fanii dinamovişti, înscrişi în Programul DDB, spun că acţionarii spanioli ai clubului încearcă prin toate mijloacele falimentarea Dinamo.

AZI ÎNCEPEM SĂ LOVIM ÎNAPOI

Cortacero & CO au dat astăzi încă o probă a ticăloșiei în care s-au angrenat la Dinamo. Devine din ce în ce mai evident că acești indivizi, acționari majoritari în cadrul clubului, în acest moment, din păcate, au venit în România cu o misiune foarte clară: aceea de a băga Dinamo în faliment!

ALEIX GARCIA FOLOSIT CA O NOUĂ ARMĂ

Deși Aleix Garcia era implicat în discuții cu DDB, care îi pusese pe masă o ofertă onestă, în beneficiul ambelor părți, (jucător-club) gașca condusă de Cortacero i-a propus rezilierea contractului cu efect imediat și în condiții dezastruoase pentru club. Mai exact, Pablo Cortacero a semnat un acord cu jucătorul, prin care clubul Dinamo se obligă să îi achite 90.000 € net, virați în termen de 13 zile, Aleix Garcia urmând să devină astfel jucător liber. Spaniolii au plusat! În cazul în care Dinamo nu va efectua plata în termenii stipulați, clubul se obligă să îi plătească daune lui Aleix Garcia, în valoare de 40.000 €, net. Suma totală, așadar, este de 130.000 de Euro, pe care jucătorul ar fi îndreptățit să o ceară printr-un eventual memoriu la FIFA.

PENTRU CĂ SĂPAȘII NU VOR VIRA ÎN CLUB NICI UN BAN

Repetăm! Toate acestea, în condițiile în care Cortacero & CO au cunoștintă de faptul că Aleix Garcia și clubul Dinamo, prin intermediul DDB, sunt angrenați deja în discuții menite să rezolve lucrurile pe cale amiabilă, în cu totul alte condiții, din care să nu piardă nici una dintre părți.

Jucătorul a semnat, din păcate, fiind și el tot o victimă a acestor indivizi fără scrupule. Reprezentanții lui Dinamo la FRF sunt Constantin Eftimescu și Cornel Țălnar, singurii oficiali a căror semnătură este recunoscută de către forul în cauză. DDB depune eforturi în continuare pentru a zădărnici ticăloșiile puse la cale de către acționarul majoritar! Aleix Garcia ar urma să fie alt caz Rene Hinojo, portar în vârstă de 37 de ani, căruia i s-au garantat, prin contract, la Dinamo, nu mai puțin de 25.000 € lunar și care și-a depus recent memoriu la FIFA.

Adaugând toate celelalte cheltuieli absurde la care SĂPAȘII au obligat clubul Dinamo, încă din prima zi în care au pus piciorul în Groapă, credem că nu mai există nici o urmă de îndoială cu privire la intențiile pe care le au. Misiunea lor în România pare să fie FALIMENTAREA, cu orice preț, a lui Dinamo!

DDB ÎNSĂ NU VA PERMITE ACEST LUCRU! DINAMO POATE DEVENI GROAPA LOR. Suntem în continuare aici și vom para toate loviturile, indiferent cât de multe, dure și de pe care parte vin! BĂGAȚI-VĂ ASTA BINE ÎN CAP, SĂPAȘILOR - VEȚI EȘUA! RAPORTAȚI ȘEFULUI CĂ NU VĂ PUTEȚI DUCE MISIUNEA LA CAPĂT!

Singura voastră șansă este aceea de a stopa chiar ACUM nemerniciile pe care le faceți! Încă suntem dispuși la discuții. ALEGEȚI RAȚIUNEA ÎN LOCUL PUȘCĂRIEI, “DOMNILOR”!

Echipa DDB

********

CÂINILOR, Din acest moment, comunicările oficiale DDB vor fi făcute și prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului Dinamo. AVEȚI ÎNCREDERE, FRAȚILOR, NE VOM LUA TOT CE NE APARȚINE ÎNAPOI! DINAMO VA EXISTA ATÂT TIMP CÂT TOȚI SUPORTERII VOM LUPTA!, potrivit unui comunicat al suporterilor lui Dinamo, postat pe pagina de Facebook Peluza Catalin Hildan-Dinamo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel