Summit UE 2019, la Sibiu. Donald Tusk: Rezultatul acestei dezbateri... Vom supune la vot!

Donald Tusk a făcut declarații, la Summitul UE de la Sibiu.

"Iată ce am primit ieri de la Helmuth Duckadam. Şi am primit şi un sfat despre cum putem să ne apărăm mai eficient interesele europene şi ştim că el este un profesionist. Mulţumesc Helmuth", a arătat Donald Tusk la începutul conferinţei de presă.

"Vom supune la vot"

"În timpul dezbaterii, am vorbit şi despre afaceri interne şi provocările globale, neuitând că lumea este tot mai schimbătoare şi imprevizibilă. Rezultatul acestei dezbateri se va vedea în iunie, când va fi adoptată agenda strategică. Pot spune, cu siguranţă, un lucru: liderii au demonstrat că vor să îşi asume răspunderea politică pentru UE, în întregimea sa. Statele membre vor să urmeze în mod activ calea UE, la modul cum funcţionează şi se dezvoltă. Este important să gândim aşa pentru a asigura funcţionarea eficientă a comunităţii noastre (...) Vreau să anunţ că, după alegerile de la Parlamentul European, pe 28 mai, voi convoca o reuniune a celor 28 de lideri, pentru a demara procesul de numire. Am intenţia de a alege conducătorii europeni rapid (...) Pentru mine, şi spiritul tratatelor este important, când este vorba de o astfel de numire. Ar fi optim, dacă am reuşi să ajungem la un consens în ceea ce priveşte aceste alegeri. Dacă deciziile vor fi greu de realizat, vom supune la vot aceste numiri. Avem nevoie de instituții eficiente, de decizii rapide. Intenția mea e să nominalizez pe viitorul președinte al Consiliului, în iunie", a spus Donald Tusk.

Donald Tusk, discurs în limba română

"Aş dori să îi mulţumesc președintelui Iohannis pentru organizarea de la Sibiu. Când ne-a întâlnit, în ianuarie, am vorbit din suflet despre România. Ați organizat un summit excețional, puteți fi mândri de munca depusă. Europa este mândră de dumneavoastră. M-am îndrăgostit de Sibiu, toată Europa s-a îndrăgostit de dumneavoastră!", a mai spus Tusk, în limba română de această dată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel