Summit Roma: Merkel, despre viitorul UE, după Brexit

Cancelarul german Angela Merkel nu se așteaptă ca și alte țări în afară de Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Răspunsul vine cu o zi înainte ca liderii statelor UE să se reunească la Roma pentru a marca 60 de ani de la semnarea actului fondator al Comunității Europene, transmite Reuters.

Întrebată dacă se teme că și alte țări membre ar putea părăsi Uniunea Europeană, Merkel a răspuns: Nu. Statele membre luate individual au, desigur, opinii diferite despre cum putem modela viitorul, dar calea generală de a avansa este clară: mai multă cooperare.

Ea a indicat apărarea, controlul frontierelor externe ale UE, politica economică și lupta contra militantismului islamist drept domenii de cooperare.

Angela Merkel a estimat că scrisoarea pe care șefa guvernului britanic o va trimite la Bruxelles pentru a anunța activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona nu va umbri summitul din 25 martie consacrat împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma.

În anii următori, activitatea noastră se va concentra în ambele direcții — pe de o parte, negocierile cu Marea Britanie privind ieșirea (din UE), pe de altă parte considerațiile referitoare la a face Uniunea Europeană cu 27 de membri potrivită pentru viitor, a adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel