Sud-coreenii aruncă bomba despre Kim Jong-un: Împarte puterea!

Liderul nord-coreean Kim Jong-un şi-a delegat o parte din autoritate colaboratorilor săi apropiaţi, în principal surorii sale mai mici, Yo-jong, conform unei evaluări a serviciului sud-coreean de spionaj, NIS, transmisă joi deputaţilor de la Seul, informează Yonhap. 

'În prezent, Kim Yo-jong (...) conduce afacerile generale ale statului pe bază de delegare', a indicat NIS într-un briefing cu uşile închise.

'Kim Jong-un îşi păstrează încă autoritatea absolută, dar o parte din ea a fost predată puţin câte puţin. Yo-jong este liderul numărul 2 de-facto, dar (Kim Jong-un) nu şi-a ales un succesor', a afirmat serviciul sud-coreean. Potrivit NIS, Kim Yo-jong şi-a asumat cea mai mare parte a autorităţii de la fratele său, dar nu este singura cu care acesta împarte puterea.

Pak Pong-ju, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri de stat, şi noul prim-ministru Kim Tok-hun au preluat controlul asupra sectorului economic. Sora liderului nord-coreean este responsabilă cu politica faţă de Coreea de Sud şi faţă de SUA, precum şi cu alte probleme generale.

În ce priveşte armata, Choe Pu-il, directorul pentru afaceri militare al partidului, şi Ri Pyong-chol, vicepreşedinte al Comisiei militare centrale, şi-au asumat autoritatea parţială, mai afirmă NIS. Scopul acestor delegări de atribuţii este să-l 'elibereze (pe Kim) de stresul guvernării şi să evite culpabilizarea lui în cazul unui eşec al politicii' regimului, a explicat aceeaşi sursă. În briefingul de joi, NIS a mai remarcat că liderul nord-coreean şi-a sporit activităţile publice începând din iulie.

'Înaintea celei de-a 75-a aniversări a creării Partidului Muncitorilor (la 10 octombrie), în lipsa unor realizări tangibile, el îşi creşte activităţile publice începând din iulie' şi se axează mai mult pe prezidarea de şedinţe de partid decât pe vizite de lucru, mai arată serviciul sud-coreean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel