SUA şi Australia îşi vor întări cooperarea poliţienească, în contextul colaborării în investigaţia privind ancheta Mueller

[] []

08 oct 2019 / 12:01
Salveaza PDF Comentarii

SUA şi Australia au declarat luni că vor coopera pentru întărirea relaţiilor dintre statele lor în materie de aplicare a legii, în contextul în care cele două ţări colaborează şi într-o anchetă cu tentă politică ce examinează dacă oficiali americani şi-au depăşit atribuţiile atunci când au investigat campania prezidenţială a lui Donald Trump din 2016, transmite marţi Reuters.

Procurorul general al SUA, William Barr, şi ministrul pentru afaceri interne al Australiei, Peter Dutton, au declarat că negociază un acord care le va permite forţelor de poliţie să aibă acces mai rapid la dovezi electronice din cealaltă ţară. Potrivit Departamentului Justiţiei al SUA, oficiali americani lucrează la un acord similar şi cu Comisia Europeană.

Acordul survine în contextul în care Trump şi Barr exercită presiuni asupra unor guverne străine să ajute la examinarea demersurilor agenţiilor americane de aplicare a legii şi de informaţii, întreprinse pentru a investiga presupusele legături dintre campania lui Trump din 2016 şi Rusia. Premierul australian Scott Morrison a declarat că a fost de acord să-l ajute pe Barr în respectiva investigaţie, după ce a fost sunat de Donald Trump în luna august.

Departamentul Justiţiei nu a precizat dacă Barr şi Dutton au discutat pe această temă. Politicieni democraţi şi foşti oficiali americani afirmă că investigaţia este o încercare de discreditare a concluziilor procurorului special Robert Mueller conform cărora echipa de campanie a miliardarului a primit pozitiv eforturile Rusiei de a interveni în alegerile din 2017 în favoarea acestuia. Ancheta lui Mueller a dus la condamnări penale pentru câţiva foşti colaboratori ai lui Trump, dar a concluzia finală a fost că nu există dovezi suficiente pentru acuzaţii de conspiraţie. Ancheta procurorului special a fost declanşată parţial după ce un consilier de campanie al lui Trump, George Papadopoulos, i-ar fi spus unui diplomat australian de rang înalt, Alexander Downer, că Rusia deţinea informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton.

Detaliile conversaţiei, pe care Papadopoulos o neagă, au fost transmise Biroului Federal de Investigaţii (FBI). Papadopoulos a fost inculpat ulterior de biroul lui Mueller şi s-a recunoscut vinovat de a fi minţit FBI. Potrivit unei surse apropiate subiectului, Barr a mers în Italia în septembrie pentru a discuta despre anchetă cu responsabili din serviciile de informaţii. Cotidianul italian Corriere della Sera a scris că Barr a fost interesat mai ales de acţiunile lui Joseph Misfud, un profesor universitar maltez care, conform raportului Mueller, a avut contacte cu ofiţeri de informaţii ruşi şi i-a spus lui Papadopoulos despre e-mailurile compromiţătoare, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23