Simona Halep: M-am născut să port blugi, hanorace şi adidaşi

Simona Halep: M-am născut să port blugi, hanorace şi adidaşi. foto: @simonahalep - FB
Simona Halep: M-am născut să port blugi, hanorace şi adidaşi. foto: @simonahalep - FB

Simona Halep a acordat vineri un interviu amplu site-ului rolandgarros.com, în care a vorbit despre prefernțele sale în materie de modă, despre dragostea ei față de Paris și alte chestiuni mai puțin cunoscute.

Simona Halep a declarat în interviul pentru organizatorii Grand Slam-ului de la Roland Garros că iubeşte turneul şi oraşul Paris, dar că deşi este interesată de marile case de modă Dior şi Chanel, preferă blugii, hanoracele şi adidaşii.

Simona Halep - brandurile de modă preferate

 

Simona a dezvăluit iubeşte moda, în special creaţiile marilor case de modă, dar preferă hainele simple şi clasice, iar cel mai comod se simte în blugi, hanorac şi adidaşi: ''Brandurile mele preferate sunt casele de modă Dior, Chanel, Sonia Rykiel, Yves Saint-Laurent. Îmi place să văd prezentări de modă, să vizitez magazine, să văd ce e nou. Port o parte din hainele lor, dar numai cele mai simple şi clasice. Moda devine un pic prea strălucitoare pentru mine, cu greu aş putea purta ceea ce creează designerii în ziua de azi... M-am născut să port blugi, hanorace şi adidaşi''.

Roland Garros - o amosferă intimă

 

Jucătoarea română iubeşte turneul Roland Garros, pe care l-a câştigat în 2018, pentru atmosfera intimă, faţă de alte turnee de Grand Slam.

''Roland Garros este special pentru mine, îmi place atmosfera confortabilă de aici. Are o dimensiune umană şi te simţi ca într-o familie. Nu te simţi copleşit aici, spre deosebire de US Open şi Australian Open, două turnee uriaşe, cu standuri uriaşe, unde trebuie să mergi ore întregi pentru a ajunge de la un teren la altul. În Paris, turneul este mai intim, mai primitor şi mai prietenos. Să fiu sinceră, când joc la Roland Garros, viaţa mea este între hoteluri şi terenuri, nimic altceva. Nu am timp pentru mine, nici măcar pentru o plimbare în oraş. Abia ies la o plimbare scurtă. De acea mă duc la Paris în vacanţă, când nu joc. Iubesc arhitectura de aici. Champs-Elysees este bulevardul perfect să te plimbi, să iei o îngheţată. Şi pentru cumpărături, bineînţeles. Iubesc locul acesta. Piaţa Vendome este ceva frumos. Atât de multe vibraţii pozitive, atâta frumuseţe'', a declarat Simona Halep pentru site-ul de la Roland Garros.

În 2008, Simona a câştigat titlul de la Roland Garros în turneul de junioare şi a început să se simtă ca acasă în Franţa: ''Am simţit o adevărată legătură cu această ţară încă de la o vârstă fragedă, de la primii mei ani de juniorat. Este aproape de ţara mea, la doar trei ore de zbor, aşa că mă simt ca acasă. Aici există o cultură latină, un soi de prietenie şi îmi place asta. Când călătoresc la turnee, mă duc în locuri minunate, întâlnesc diferite culturi. Dar, Parisul este diferit... Pentru mine este cel mai tare loc de pe pământ''.

Atmosfera latină, preferată

 

Campioana română a dezvăluit că îi place cel mai mult să joace în ţări latine şi se simte cel mai bine în Europa: ''Am câştigat primul meu turneu la Bonfiglio (Italia, 2008). Îmi place atmosfera latină şi mă simt mai bine când joc în Europa''.

Simona a dezvăluit că nu a a excelat la limbile străine în şcoală, deşi a studiat franceza câţiva ani: ''Sincer, nu eram bună la limbile străine. Franceza a fost a doua mea limbă după italiană. Am învăţat franceza vreo cinci-şase ani, ceva de genul ăsta. Dar în România, orele de limbă străină nu sunt foarte intensive, erau doar două-trei ore pe săptămână. Îmi dau seama că nici nu cunosc poporul francez. Vreau să spun că ştiu multă lume care locuieşte aici, dar care nu sunt francezi, aşa cum este impresara mea Virginia Ruzici, sau oameni care sunt jumate francezi, jumate altceva''.

Simona Halep s-a calificat joi în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după o victorie în trei seturi în faţa polonezei Magda Linette (6-4, 5-7, 6-3).

Citește și:

Simona Halep a explicat cum a reușit să câștige în faţa lui Linette, la Roland Garros

Roland Garros 2019 - Câți bani a câștigat Simona Halep, după ultima victorie

 

 

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26