Simona Halep, apel după divorțul de Toni Iuruc: Am rugămintea...

Simona Halep a reacționat după divorțul de Toni Iuruc.

Simona Halep, în vârstă de 30 de ani, și Toni Iuruc, în vârstă de 43 de ani, au divorțat, joi, la notar, în urma unui acord în acest sens. La câteva ore după ce a divorțat de Toni Iuruc, Simona Halep a postat un mesaj pe contul ei de Instagram.

"Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am răgămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect", a transmis Simona Halep. 

Toni Iuruc, prima declarație după divorțul de Simona Halep: Fiecare pe drumul lui

Joi, 8 septembrie, Halep a ajuns prima la sediul biroului notarial, iar câteva minute mai tărziu, și-a făcut apariția și Toni Iuruc. Cei doi nu au dorit să vorbească despre motivele care au dus la divorț, la nici un an de la cununia civilă.

La ieșire, Simona Halep a apărut cu zâmbetul pe buze, dar nu a făcut nicio declarație în fața jurnaliștilor, transmite Pro Tv. În schimb, Toni Iuruc a fost mai comunicativ.

"Am plecat pe drumuri separate. Nu căutați senzaționalul, că nu există. Suntem doi oameni normali, fiecare pe drumul lui. Suntem în relații foarte normale, deci nu căutați senzaționalul, nu aveți ce să găsiți", a spus Toni Iuruc, fostul soț al Simonei Halep.

La jumătatea verii acestui an, a apărut în spațiul public informația conform căreia Halep și Iuruc intenționau să facă nunta pe 13 noiembrie 2022. Vezi mai mult AICI.

Ce pantofi trebuia să poarte Simona Halep în ziua nunții. Mihai Albu: Am văzut că e curajoasă

Marele eveniment trebuia să aibă loc pe data de 13 noiembrie, iar cei doi miri se pregăteau intens pentru ca totul să iasă perfect. Cum Mihai Albu este un expert atunci când vine vorba de încălțăminte, acesta i-a oferit Simonei Halep câteva sfaturi în legătură cu pantofii pe care ar fi trebuit să îi poarte în ziua marelui eveniment. 

„Am văzut că Simona Halep are foarte mult bun gust, alege mereu ținute care o reprezintă. Este mică de statură, dar are o siluetă foarte bine proporționată. Soțul ei este foarte înalt, așa că poate purta ce toc dorește, cât de înalt vrea, este loc. Dacă va avea o rochie de mireasă cu mâneci lungi, va trebui să poarte pantofi, dacă are o rochie fără mâneci, ideal ar fi o pereche de sandale.

În privința înălțimii tocurilor, am văzut că e curajoasă, poartă, în general, cu multă vervă și tocuri înalte. Însă, la nuntă va trebui să și danseze, iar dansul machedonesc ține foarte mult. Ar putea purta pantofi cu toc de 9 cm și un pic mai gros, căci trebuie să se simtă confortabil și să ducă o nuntă întreagă, toată noaptea. Sau, dacă are două ținute de petrecere, ar putea alege un toc foarte înalt, de peste 10 cm, iar mai apoi, după miezul nopții, să încalțe un toc mai comod, de 7-8 cm”, a declarat Mihai Albu pentru Ego.ro.

Necunoscutele Simonei Halep, scoase la iveală de astrologul Daniela Simulescu

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, a realizat portretul astrologic al Simonei Halep. „Ce reiese din astrograma Simona Halep? „Este născută pe 27 septembrie, în Constanța. Este Balanță. Are soarele în Balanță, poziția soarelui în momentul nașterii arată zodia. Aceasta arată o părticică din noi, scheletul nostru astrologic pe care se pun restul amănuntelor. Poziția soarelui la nativii din Balanță arată poziția conștientă din noi. Caracteristicile Balanței le întâlnim foarte ușor la Simona. Este foarte armonioasă, echilibrată, diplomată și sociabilă. Vorbește frumos, politicos, nu vrea să supere pe nimeni. Dorește echilibru. Dacă vă uitați la meciurile sale de tenis, nu are momente dese de furie. Balanțele nu vor fi supărate pentru că nu vor să îi supere pe ceilalți. Balanțele au un comportament foarte plăcut. Sunt voioase, au nevoie de evenimente, le place să aibă pasiuni artistice sau culturale", a spus Daniela Simulescu, astrolog DCNews. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel