„Apropo de doamna Clotilde Armand... Au trecut opt zile lucrătoare de când am venit la prefect pentru că doamna Armand a luat celebra decizie de a se debarasa de cele patru spitale importante, adică nu vrea să le mai finanțeze. Domnia sa confundă primăria cu feuda proprie. Adică s-a gândit că de mâine nu mai vrea să finanțeze aceste spitale, fără a discuta cu cine să le preia. E și asta o nebunie! Cum lași patru spitale fără finanțare?! Așa, pur și simplu?!”, a spus senatorul social-democrat Daniel Zamfir, marți, în cadrul unui interviu acordat la DCNewsTV.
„Noi astăzi (n.r. marți, 23 februarie), am convocat o ședință de îndată la Consiliul General pentru a se proceda la preluarea de către municipiul București a acestor patru spitale. Nu le putem lăsa așa! Pe domnul Vlăduț Voiculescu l-ați auzit vorbind subiectul acesta?! Încă o dată, uităm de lucrurile esențiale”, a subliniat Daniel Zamfir.
„Intrăm într-o nebunie fără precedent! Sigur, putem discuta politici de stânga, de dreapta, dar ce legătură are o astfel de măsură cu abordarea de stânga sau de dreapta”, a continuat acesta.
Revenind la ședința convocată pentru marți, a precizat că va avea loc la ora 15.00.
Senatorul Daniel Zamfir, la interviurile DC News cu Bogdan Chirieac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News