Săptămâna Luminată, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să faci zilele următoare

Imagine de Foto-Rabe de la Pixabay
Imagine de Foto-Rabe de la Pixabay

Astăzi începe Săptămâna Luminată, când totul stă sub semnul Luminii – simbolul învierii lui Hristos.

Creștinii ortodocși sărbătoresc luni a doua zi de Paști. În biserici se oficiază aceeași slujbă care a avut loc în noaptea Învierii și Sfânta Liturghie. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Preoții poartă în mână, atunci când binecuvântează în timpul slujbelor, aceeași lumânare aprinsă cu care au împărțit Lumina în noapte de Paști. Tot luni începe Săptămâna Luminată, când totul stă sub semnul Luminii – simbolul învierii lui Hristos, scrie stiri.botosani.ro.

Tradiții și obiceiuri în Săptămâna Luminată 

Lunea din Săptămâna Luminată poartă numele de Lunea Albă. Fiind prima zi după Duminica Paștelui, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, astfel că orice persoană care moare în această zi nu mai trece prin Judecata de Apoi. Tradiţia spune că trebuie să stropeşti casa cu agheazmă şi să dai de băut la rude. În unele zone se merge cu obiceiul “udatului” şi al umblatului cu pasca pentru vestirea Învierii.

Marţea din Săptămâna Luminată se mai numeşte şi Marţea Albă şi este impusă drept zi nelucrătoare. Nu se spală, nu se calcă, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomană în această zi pasca rămasă de la Paşte şi vin roşu.

Miercurea din Săptămâna Luminată poartă numele de Sfânta Mercurie. Bărbaţii se duc să muncească la câmp, însă femeile au interdicţie. Conform tradiţiei, nu e bine a munci de „nunta şoarecilor”. Asta ar însemna să aduci rozătoarele în casă şi să te lipseşti restul anului de bucate pe masă.

Joia din Săptămâna Luminată mai e numită şi Joia Verde, o zi în care se cinstesc holdele, grădinile şi grânele. Cine munceşte în această zi aduce asupra casei nenorocul, seceta şi dăunătorii în livezi. „Joia Rea”, cum mai este denumită această zi, cere un ritual al morţilor. 44 de găleţi cu apă sunt cărate de o persoană, 2 lumânări se aprind la toate cele 4 capete, iar apa astfel „sfinţită” se varsă apoi în fântâna din curte.

Vinerea din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântâniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Sursă: stiri.botosani.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel