Salată grecească. Rețeta simplă cu iz de vacanță

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Dacă deja ai intrat în febra dorului de vacanță și prima destinație care îți vine în minte este Grecia, poți prepara ușor și rapid o salată grecească. Iată cum se prepară.

Bucătăria grecească are o istorie bogată, de peste 4000 de ani. De altfel, prima carte de bucate a lumii a fost scrisă de un grec înaintea erei noastre. În timp, reţetele greceşti s-au mai schimbat, fiind influenţate şi de popoarele cu care grecii au interacţionat, potrivit retete.unica.ro.

Reţetele de salată grecească sunt atât de bune şi săţioase datorită brânzeturilor. Fiecare regiune a Greciei are un tip de brânză reprezentativ. Feta este doar cea mai cunoscută brânză grecească, dar nu singura şi poate nu cea mai gustoasă. La fel de apreciate de cunoscători sunt kasseri – brânză de oaie sau capră – şi graviera.

Iată cum se prepară o salată grecească delicioască cu brânză feta, de această dată:

Ingrediente

- 500 g roşii bine coapte
- 200 g salată verde
- 1 ceapă roşie mare
-2-3 castraveţi
- 1 ardei gras (ideal verde)
- 150 g de măsline fără sâmburi
- 200 g brânză feta
- sare
- ulei de măsline
- zeama de lămâie
- oregano sau busuioc

Cum se prepară

Pe un platou aşezăm salata verde, pe care o rupem bucăţele mici. Facem un pat de salată şi aranjăm marginile, astfel încât să se vadă cât mai frumos. Ardeiul gras se taie în două, se curăță de seminţe, apoi se taie şuviţe şi se aşază pe platou, peste salata verde, potrivit pofta-buna.com

Roşia o tăiem în două, apoi feliem fiecare jumătate. Aşezăm şi roşiile pe platou. Decojim castravetele, apoi îl feliem. Ceapa o tăiem rondele şi desfacem inelele de ceapă. Aşezăm toate acestea pe platou. Brânza o tăiem cubuleţe şi o aşezăm peste restul legumelor, apoi adăugăm şi măslinele.

Dressingul pentru salata grecească

Într-un castron punem cam 2 linguri de ulei de măsline, 1-2 linguri de suc de lămâie, sare cât luăm de 2 ori cu 3 degete, apoi amestecăm totul foarte bine.

Turnăm dressingul peste salata grecească şi presărăm oregano uscat deasupra (puteţi folosi busuioc, dacă doriţi). Ideal este să o lăsăm la frigider pentru cel puţin o oră înainte de servire.

Vezi și: Skordalia, piure grecesc foarte pufos. Cum se prepară: Rețeta

Karidopita, prăjitură grecească. Cum se prepară: Rețeta

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy