Salată de ardei copți cu telemea de capră. Deliciul pe care nu-l poți refuza

Salată de ardei copți cu telemea de capră este un adevărat deliciu. Iată cum se prepară.

Ingrediente: 4 ardei kapia, sare şi piper după gust,  2 linguriţe de oțet,  3 linguriţe ulei , 100 g telemea de capră, câteva fire de busuioc verde tocat mărunt.

Cum se prepară

Ardeii kapia se spală, se şterg bine cu un șervețel de bucătărie şi se coc la grătar, sau pe o tablă pe aragaz, ori direct în cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Dacă alegeţi să îi coaceţi în cuptor, se preîncălzeşte cuptorul la 190-200 grade şi se coc timp de 25-30 minute. Dacă alegeţi să îi coaceţi pe flacăra de la aragaz, pe o plită încinsă, ardeii kapia se întorc până se coc pe toate părțile.

După ce s-au copt, se pun într-un caston, se presară puţină sare peste ei și se acoperă cu un capac. Se lasă să se înăbuşe timp de 10 minute, astfel încât să poată fi decojiţi mult mai ușor. Ardeii copţi se curăţă de coajă, cotoare şi seminţe, după care se taie în fâşii şi se pun într-un bol. Peste ei se adaugă telemeaua mărunţită cu furculiţa sau tăiată cubuleţe, uleiul, sarea, piperul, busuiocul şi oţetul. Se amestecă uşor ca să se întrepătrundă toate aromele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel