Ruladă cu brânză topită și usturoi. Rețeta super economică pentru micul dejun

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Rulada cu brânză topită și usturoi poate reprezenta o variantă delicioasă și economică pentru micul dejun.

Ingrediente 

- 5 ouă

- 200 g de maioneză

Umplutură

- 150-200 g de brânză topită

- mărar după gust

- 2-3 căței de usturoi

- 100 g de maioneză

Cum se prepară

Dați brânza topită la congelator pentru 10-20 de minute. Spălați, zvântați și tăiați mărarul. Curățați usturoiul și zdrobiți-l cu presa. Pregătiți compoziția pentru ruladă: spargeți ouăle într-un bol și adăugați maioneza. Bateți ingredientele, folosind mixerul, până veți obține o masă spumantă, mărită în volum, potrivit bucatarul.eu.

Turnați, răspândiți și uniformizați compoziția obținută în tava de copt, preventiv tapetată cu hârtie. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C pentru 10 minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Pregătiți umplutura: dați brânza topită prin răzătoarea mare. Uniți într-un bol brânza rasă cu mărarul și usturoiul zdrobit. Adăugați în umplutură maioneza și amestecați.

Scoateți blatul din cuptor și lăsați-l să se răcească timp de 10 minute. Răspândiți și uniformizați umplutura deasupra blatului. Modelați o ruladă, înfășurați-o într-o folie alimentară și dați-o la frigider pentru 2-3 ore. Scoateți rulada din frigider, îndepărtați folia alimentară și tăiați-o pe porțiuni de mărimea dorită. Așezați frumos feliile de ruladă pe o farfurie. La dorință, decorați gustarea cu verdeață.

Vezi și: Prăjitura "4 linguri". Rețeta extrem de simplă: Se amestecă toate ingredientele și se bagă la cuptor

BONUS: Rețeta de frigănle

Ingrediente

pâine feliată
2 ouă
200 ml lapte
un praf de sare
100 ml de ulei

Cum se prepară frigănelele

Spargem ouăle într-un bol, adăugăm sare cât luăm cu două degete. Batem ouăle foarte bine, folosind un tel sau o furculiţă. Adăugăm laptele şi amestecăm totul. Încingem uleiul - folosiţi o tigaie groasă pentru ca friganelele să nu se lipească.

Înmuiem pâinea în amestecul de ou cu lapte, apoi o punem la prăjit în uleiul încins. Focul trebuie să fie potrivit. Dacă este prea tare, se vor arde imediat frigănelele, iar dacă este prea încet, se vor îmbiba cu ulei. Când se rumenesc uşor pe o parte, se întorc pe cealaltă parte. Pregătim o farfurie pe care aşezăm hârtie absorbantă. În aceasta vom scoate frigănelele, ca să se scurgă surplusul de ulei.

În amestecul de ou cu lapte se mai pot adăuga verdeaţă, brânză, usturoi pisat, ceapă verde sau uscată tăiată fin, ardei gras sau iute tăiat cubuleţe sau, ca să fie dulci, 1 lingura de zahăr, vanilie, coajă de lămâie sau portocale.

Vezi și: Negresă rapidă. Ai nevoie de 200 g de ciocolată, 4 ouă și o linguriță de praf de copt

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel