Cu aparatură de zeci de milioane de euro, victimele accidentului aviatic au fost găsite de trei localnici simpli, care aveau la ei un telefon cu lanternă, care nu costă mai mult de 100 de lei. Salvatorii s-au bazat și pe unul dintre cele cinci simțuri: miros.
Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel (PDL), a declarat că supravieţuitorii acidentului aviatic din Apuseni au avut noroc că s-au implicat localnicii din Horea în căutări. "Prin miros au fost găsiţi. Asta mi-au spus cei de la Horea implicaţi în căutări, că victimele au fost găsite de localnici după ce au simţit mirosul de fum de la focul pe care l-a făcut probabil doctorul Zamfir ca să se încălzească. Vizibilitatea era foarte dificilă în zonă şi cred că au avut noroc că s-au implicat localnicii în căutări”, a spus Dumitrel, scrie citynews.ro, citând Mediafax.
"Marea hibă a operaţiunii a fost faptul că instituţiile statului nu sunt dotate cu aparatura necesară pentru a identifica persoanele căutate în astfel de situaţii”, a adăugat președintele CJ Alba.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu