REVOCARE Kovesi. Lazăr, întrebare către Toader în timpul audierilor CSM

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, l-a întrebat marţi pe Tudorel Toader, la şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dacă ministrul Justiţiei poate să facă o cerere de revocare a procurorului şef al DNA fără a ţine cont de procedurile prevăzute în regulamentul CSM. 

"Poate ministrul Justiţiei, respectiv Executivul, să formuleze o cerere de revocare ignorând procedura care este anume prevăzută în regulamentul CSM, garantul independenţei magistraturii, tocmai pentru a evita arbitrariul şi dorinţele politice, imixtiunile care s-ar putea ivi?", a întrebat Augustin Lazăr. 

"Ministrul Justiţiei, spune Constituţia (...), exercită autoritatea asupra procurorilor (...) nu privind soluţiile, că nu e treaba lui, dar privind activitatea de urmărire penală. Legea (...) stabileşte că ministrul Justiţiei poate cere revocarea procurorului şef în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale (...). Prin urmare, avem un cadru constituţional care îţi conferă autoritatea, ai un cadru legal care îţi conferă competenţa. (...) Regulamentul nu poate să nu respecte prevederea din lege", a răspuns Tudorel Toader. 

[citeste si]

Procurorul general a insistat asupra prevederilor din regulamentul CSM, precizând că acesta stabileşte pas cu pas cum trebuie să fie verificată posibila activitate defectuoasă a procurorului şef, dându-i ocazia să se apere şi să conteste o eventuală hotărâre defavorabilă, ministrul Justiţiei replicând că o lege are prioritate în faţa unui regulament. 

Augustin Lazăr a întrebat, ulterior, dacă un reprezentant al puterii executive poate să nu aştepte finalizarea unor proceduri de verificare aflate în curs, răspunsul lui Tudorel Toader fiind, din nou, că regulamentul CSM nu poate să limiteze competenţele ministrului Justiţiei. 

Secţia pentru procurori a CSM discută, marţi, solicitarea ministrului Justiţiei privind revocarea din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel