Revizuirea Constituţiei privind familia. Tăriceanu: Părerile sunt împărţite

Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, luni, 4 septembrie, că formaţiunea urmează să ia o decizie politică referitor la revizuirea Constituţiei pe tema familiei. 

"Acest subiect l-am discutat în interiorul ALDE. Am cerut organizaţiilor noastre să facă o dezbatere internă. Unele din ele au făcut, unele nu au făcut. În momentul în care dezbaterea se va încheia, sigur că vom organiza un for de conducere statutar în care vom hotărî care este atitudinea noastră publică pe acest subiect", a precizat preşedintele Senatului.

"Pe această problemă cred că sunt părerile împărţite şi este dreptul fiecăruia dintre noi să aibă o părere. Ca liberal, am să mă refer la o definiţie simplă a liberalismului: liberalismul decurge din evoluţia naturală a lucrurilor. Deci bunul cel mai respectat şi cel mai presus este libertatea, aşa că fiecare este liber să facă ce doreşte. De aici până la a şi legifera anumite lucruri care sunt, unele din ele, contra naturii e o distanţă mare", a mai spus Tăriceanu.

Întrebat în legătură cu organizarea referendumului pe această temă, în toamnă, Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat că ALDE s-a pronunţat în favoarea acestui scrutin popular, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel