Rețetă mucenici moldovenești: Sunt gata în 15 minute

foto Agerpres
foto Agerpres

În data de 9 martie îi sărbătorim pe cei 40 de mucenici. Ziua Sfinților 40 de mucenici este celebrată și în bucătărie, prin binecunoscuții mucenici. Iată rețeta pentru varianta moldovenească. 

Ingrediente

Pentru aluat

1,2 kg de făină

160 de grame de unt

600 de ml de lapte

8 gălbenușuri

200 grame zahăr pudră

50 de grame de drojdie proaspătă 

14 grame drojdie uscată

un praf de sare

vanilie

coaja de la o lămâie

Pentru decor

80 - 100 ml miere

80 - 100 grame nucă

ulei pentru masa de lucru

1 ou pentru uns

Cum se prepară

Se amestecă laptele călduț cu drojdia și o lingură de zahăr. 

După 5 minute se adaugă gălbenușurile, untul moale la temperatura camerei, coaja rasă de la portocală sau lămâie, sarea, restul de zahăr, vanilia și, în final, jumătate din făină. 

Se amestecă cu un mixer până face bășicuțe. 

Se adaugă restul de făină treptat. 

Se lasă la dospit o oră, într-un loc călduț. 

Aluatul se împarte în 4 porții și fiecare porție în 10. Astfel, vom avea 40 de bucăți. 

Aluatul se prelucrează pe blatul de lucru uns cu ulei. 

Ungem palmele cu ulei și fiecare parte se întinde sub forma unei baghete lungi, de 50 de cm. Bagheta se împătură în două fâșii care se răsucesc între ele. Se obține o ”sucitură” de 25 - 30 cm, din care formăm opturi. 

Din rețetă ies patru tăvi de mucenici. Se așează câte 5 opturi pe rând în tavă, pe două rânduri. Înainte de copt, se ung cu un ou bătut. Mucenicii se lasă la dospit vreme de 10-15 minute. 

La cuptor, se coc vreme de 10 minute la 180 de grade, apoi se acoperă cu o hârtie de copt și se mai coc 5 minute la 160 de grade.

Mucenicii calzi sunt unși cu miere și presărați cu nucă. 

Mierea se încălzește puțin înainte pe aragaz sau la cuptorul cu microunde. Dacă nu vă place varianta cu miere, faceți un sirop din 100 grame zahăr, 50 ml apă și vanilie, fierte timp de 3-4 minute. 

După ce ați uns mucenicii cu miere sau sirop și presărați cu nucă, se lasă până când acestea se întăresc astfel încât să nu curgă. 

Sursa: savoriurbane.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel