PROTEST împotriva 'Parlamentului Ruşinii'. Două apariții SURPRIZĂ

Aproape 200 de persoane protestează la Universitate împotriva deciziilor luate de Parlament, respectiv faţă de neîncuviinţarea începerii urmăririi penale a lui Titus Corlăţean, de adoptarea pensiilor speciale pentru aleşii locali şi faţă de votul pentru dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor care şi-au angajat rude în birourile parlamentare înainte de 2013.

Oamenii s-au adunat în centrul Capitalei în urma unor apeluri făcute pe reţele de socializare, nefiind autorizat. La protest există o singură pancartă pe care scrie cu litere roşii 'Parlamentul Ruşinii'.

În rest, protestatarii îşi exprimă nemulţumirile pe coli de hârtie albe, între sloganuri fiind: 'Jos Parlamentul', 'Respect pentru Parlament, dispreţ pentru parlametari (90%)', 'Egalitate în faţa legii', 'Nu vrem penali în instituţii publice', 'Iohannis, cerem dizolvarea Parlamentului', precum şi o serie de versuri ironice la adresa lui Titus Corlăţean. S-a mai scandat: 'Demisia!', 'Jos corupţia!' şi 'Ne-am săturat!'.

La protest au venit preşedintele USB, Nicuşor Dan, şi Clotilde Armand, însoţiţi de membri ai Uniunii.

(w670)

'Am aflat de protestul acesta de pe reţelele de socializare şi am venit direct de la ceremonia de învestire ca şi consilieri generali. Am venit cu toţii, în semn de solidaritate, fără să vrem să pretindem cumva că organizăm, pur şi simplu în semn de solidaritate cu oamenii de aici. E ruşinos ce s-a întâmplat ieri în Parlament, este expresia rupturii care este între clasa politică veche şi societate, este o clasă politică care a ajuns să voteze pe bandă rulantă privilegii pentru ea însăşi neglijând societatea', a declarat Nicuşor Dan.

Referitor la semnalul pe care un astfel de eveniment l-ar avea pentru opinia publică, Nicuşor Dan a arătat că niciodată nu se poate şti pe moment ce se întâmplă cu un astfel de protest. 'Ce e evident, însă, este că e un lung proces de trezire a conştiinţei civice în societatea românească şi că toate protestele astea, unul după altul, vor duce la schimbarea pe care ne-o dorim cu toţii', a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel