Proiectul privind grațierea a trecut de prima comisie din CD

detinuti
detinuti

Comisia pentru drepturile omului a avizat, marți,  proiectul de lege care prevede amnistia și grațierea pedepselor de până la patru ani. Avizul va merge la Comisia juridică a Camerei și de acolo în plenul Camerei Deputaților, care este Cameră decizională în acest caz.

Proiectul de grațiere și amnistie a  inițiat de depuțatii Mădălin Voicu și Nicolae Păun - reprezentantul Partidei Romilor. Acest proiect a fost repus în discuție în perioada în care fostul prim-ministru Adrian Năstase se afla în inchisoare, ceea ce a alimentat speculațiile conform cărora USL intenționa să îl scape de pedeapsă pe fostul premier.

 Proiectul legii a fost respins  pe 22 mai, prin vot în plenul Senatului, dupa ce 84 de senatori au votat împotrivă.

O parte dintre parlamentari susțin acest proiect, motivând că o grațiere nu a mai avut loc de circa 12 ani, fapt ce a dus la supraaglomerarea închisorilor cu condamnbați care nu reprezintă un pericol public. De asemenea, în ultima vreme, România este condamnată pe bandă rulantă la CEDO din cauza proceselor intentate de deținuții care se plâng de condițiile inumane pe care le suportă în închisori.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel