PREMIERĂ în viața lui Ion Cristoiu: ”Nu mă bucur!” Previziune ȘOC

Ion Cristoiu
Ion Cristoiu

Ion Cristoiu a vorbit despre Congresul PSD de sâmbătă, în contextul pandemiei. 

Partidul Social Democrat va organiza sâmbătă, 22 august 2020, un Congres extraordinar, în cadrul căruia membrii partidului vor alege noua conducere a formațiunii și va fi aprobat noul program politic al partidului. Din cauza riscurilor pentru sănătatea publică, generate de pandemia COVID-19, acest eveniment va fi organizat în condițiile cerute de legislația în vigoare, cu participarea fizică a unui număr limitat de persoane. De aceea, Congresul se va desfășura online cu participarea prin mijloace electronice a tuturor filialelor din țară. Aș fi onorat dacă ne-ați putea fi alături online, prin intermediul fluxului live disponibil la următorul link”.

(...) Am 30 de ani de urmărire ca ziarist a spectacolului politic autohton, între care congresele de alegeri ale partidelor se profilează printre cele mai importante, pentru că el se soldează cu învinși și învingători. Chiar dacă la unele, precum cel al PSD de sîmbătă nu se anunță surprize, totuși, prezența fizică a jurnalistului e mai mult decît necesară. Cu atît mai necesară cînd e vorba de congrese care se lasă cu schimbări istorice. Un asemenea moment l-a reprezentat Convenția Națională a FSN din 16-17 martie 1991, la care am participat. A fost un moment istoric. Moțiunea lui Petre Roman Un viitor pentru România a fost cîștigătoare în bătălia cu Moțiunea celor care-l susțineau pe Ion Iliescu. Prezent în tribună ca jurnalist, am asistat la plecarea din sală a Grupului Ion Iliescu. A doua zi, 18 martie 1991, ei au înființat un nou partid, așa cum de altfel au amenințat la Convenție, după anunțarea rezultatelor. Așa s-a născut PDSR. (...) A mai fost un Congres cu surprize: cel al PDSR din 21 aprilie 2005, cînd Ion Iliescu pierde cu 530 voturi în fața lui Mircea Geoană, cu 964 voturi. Am fost fizic la ambele congrese. La cel al PD am asistat în direct la momentul în care Petre Roman a primit, pe scenă fiind, vestea pierderii la vot și drept urmare a părăsit sala supărat. Congresul PSD a fost mult mai dramatic. Prezența în sală mi-a dat posibilitatea să ghicesc jocurile prin care Ion Iliescu urma să fie eliminat. (...)

Am scris aceste rînduri nu pentru a mă fuduli cu premonițiile mele, ci pentru a-mi aminti nostalgic de importanța prezenței fizice la un eveniment. Emailul primit joi după amiază anunță o premieră în viața mea de Istoric al clipei: Participarea ca jurnalist la un eveniment politic major prin intermediul transmisiei on line.

Ar trebui să mă bucur:

Am scăpat de tevatura care e plecarea de acasă, mersul la locul Congresului, intrarea în sală, ocuparea unui loc și asistarea că vreau sau nu la toate discursurile din Congres. Stau în chioșc, la Găgești Deal, deschid calculatorul și particip la Congres. Participă la fel și delegații. La o adică pot sta cu picioarele pe masă sau pot mînca ceva.

Nu mă bucur.


Pentru că un jurnalist pierde enorm prin participarea on line la un eveniment politic. N-ai cum să simți temperatura sălii, n-ai cum să afli amănunte de culise, n-ai cum să auzi ce zic delegații în afara sălii de ședințe.

(...) Dacă mai ține mult Pandemia, vom avea nu numai congrese online, dar și nunți, cumetrii, ba chiar și bătăi online”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel