Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a făcut bilanțul pentru 2023 și a transmis un mesaj românilor cu ocazia Anului Nou 2024.
'Dragi români,
Anul care se încheie ne-a arătat tuturor că doar uniți și apelând la diplomație, perseverență și răbdare putem să ne îndeplinim obiectivele, oricât de greu de atins ar părea că sunt acestea. Lucru valabil în special pentru obiectivele de interes național, spre binele tuturor românilor, aderarea la Spațiul Schengen fiind un exemplu concret în acest sens.
2023 a fost un an cu părți bune și părți mai puțin frumoase. Important este să învățăm atât din greutățile, cât și din lucrurile frumoase pe care le-am trăit împreună și să ne asigurăm că vom continua ceea ce am făcut bine și vom remedia lucrurile care nu au fost așa cum ar fi trebuit.
2023 a fost și anul în care am văzut pacea devenind, în Europa, mai fragilă ca oricând. România este o țară care promovează pacea si beneficiază de pace, iar asta ne face un stat important pe continentul nostru și în lume.
Finalul de an este, de la sine înțeles, un prilej de analiză a activității de peste an și de setare a unor obiective noi, ce nu mai pot fi asumate în afara contextului general.
Menținerea ordinii și siguranței publice, a siguranței cetățeanului, prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel, apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor, gestionarea situațiilor de urgență sau protejarea granițelor României – toate acestea reprezintă priorități instituționale, pe care le asum, le reiterez într-un proiect față de care mă angajez cu toată priceperea și cu toată energia. Doar printr-un astfel de angajament putem contribui la realizarea climatului de liniște pe care cetățenii români îl merită pe deplin.
Pentru Ministerul Afacerilor Interne, 2023 a fost un an încărcat de evenimente și multe provocări, un an dificil, în care încrederea cetățenilor în această instituție de forță a statului român a fost, uneori, pusă la încercare.
Însă, rând pe rând, am reușit să depășim fiecare dintre aceste încercări, chiar dacă au solicitat intens atât componenta operativă, cât și pe cele de suport operațional, decizional, financiar și au implicat un efort consistent de adaptare a deciziilor și a modalităților de intervenție.
În același timp, anul 2023 a fost marcat de dorința de evoluție și inovație, de adaptare la cerințele actuale ale societății și am încredere că fiecare proiect inițiat, fiecare decizie și fiecare dotare nouă ne-au adus mai aproape de cetățeni, de nevoile și așteptările acestora.
Îmi doresc să subliniez faptul că angajații sunt cea mai importantă resursă a acestui minister și datorită lor românii își pot trăi viața în siguranță. Nivelul de siguranță de care se bucură țara noastră, calitatea serviciilor publice pe care le oferim cetățenilor contribuie la statutul României de țară modernă, europeană, iar aceasta este perspectiva din care îmi doresc să fie privit efortul făcut de personalul ministerului în fiecare zi.
Pentru tot acest efort vreau să le mulțumesc angajaților MAI, să îi felicit și îi asigur că, împreună cu întreaga echipă managerială a ministerului, îmi doresc să găsim cele mai bune soluții pentru ca munca în slujba cetățenilor să se desfășoare în condiții optime.
Pentru anul viitor, care se anunță unul provocator, doresc tuturor angajaților MAI putere de muncă, sănătate și să rămână aceiași profesioniști de care cetățenii României au nevoie! Le urez tuturor românilor sărbători fericite, pace și prosperitate! Un An Nou plin de realizări personale și profesionale! La mulți ani!', se arată în mesajul transmis de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Anului Nou.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu