Predoiu a evidențiat la Comisia ONU privind stupefiantele că România a fost una dintre primele ţări care s-a alăturat Apelului global din 2018

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, a condus delegaţia României care a luat parte la segmentul ministerial al celei de a 67-a sesiuni a Comisiei ONU cu privire la stupefiante (CND), desfăşurat la Viena, în perioada 14-15 martie.

'Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu la segmentul ministerial al Comisiei Organizației Națiunilor Unite privind stupefiantele (CND)

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a condus delegația României care a participat la segmentul ministerial al celei de a 67-a sesiuni a Comisiei ONU privind stupefiantele (CND), desfășurat la Viena, în perioada 14-15 martie 2024.

CND este organizată sub egida Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) și se reunește anual pentru a discuta problema drogurilor la nivel mondial, pentru a recomanda măsuri de abordare a acesteia, precum și pentru a elabora strategii privind controlul internațional al drogurilor. Segmentul ministerial a reunit peste 100 de înalte oficialități din Statele Membre ONU și lideri ai organizațiilor internaționale, precum secretarul de stat al SUA, Antony Blinken și comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.

Sesiunea din 2024 a avut o importanță deosebită deoarece a urmărit evaluarea intermediară a progreselor înregistrate în implementarea măsurilor asumate prin Declarația ministerială adoptată în 2019, ce a stabilit principalele direcții de acțiune ale politicii globale privind drogurile pentru următorii 10 ani.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu a prezentat declarația României privind evaluarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a angajamentelor internaționale în materie de politici privind drogurile, precum și acțiunile ce urmează să fie implementate pentru următorii 5 ani pentru a contracara problema globală a drogurilor.

Astfel, a fost subliniată necesitatea unei cooperări mai strânse și integrate la nivel național, european și internațional pentru a combate toate fenomenele infracționale asociate drogurilor. Pe lângă reducerea ofertei, prin măsuri de combatere a fenomenului drogurilor, este nevoie de un angajament puternic în ceea ce privește prevenirea, a evidențiat ministrul Predoiu. Trebuie identificate cele mai bune măsuri de reducere a riscurilor, deoarece dependența de droguri este o boală. Persoanele care suferă de o boală au nevoie de consiliere, sprijin și terapie într-un mediu care să prevină stigmatizarea.

Astfel, abordarea României în politica privind drogurile este echilibrată, orientată spre sănătate, bazată pe dovezi și construită pe drepturile omului.Ministrul Predoiu a subliniat faptul că Strategia Națională Antidrog 2022-2026, pe care Ministerul Afacerilor Interne o coordonează, se concentrează pe consolidarea cooperării, promovarea schimburilor de informații și de bune practici, la nivel național și internațional, pe identificarea de modalități inovatoare de a implica instituțiile guvernamentale din domeniul sănătății și educației, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă. România acordă o atenție deosebită programelor de prevenire dedicate copiilor și tinerilor, un important segment vulnerabil consumului de droguri.

În declarația prezentată s-a evidențiat că România a fost una dintre primele țări care s-a alăturat Apelului global la acțiune din 2018 pentru prevenirea și combaterea drogurilor, lansat de președintele Biden, precum și la Coaliția globală pentru combaterea amenințării drogurilor sintetice, inițiativa SUA din 2022.

Un rezultat-cheie al celei de-a 67-a sesiuni a fost adoptarea unei Declarații ministeriale ce prevede necesitatea de a accelera implementarea tuturor angajamentelor internaționale existente în materie de politici în domeniul drogurilor, în perioada 2024 - 2029.', conform unui comunicat al MAI.

Foto

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel