Președinție PNL. Turcan, despre demisia lui Bușoi

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat că nu are, la fel ca şi secretarul general al partidului, Cristian Bușoi, un rol important în pregătirea Congresului liberalilor din iunie, ci că acesta revine unei Comisii special constituite în acest sens. 

"Comisiile acestea judeţene şi naţionale sunt cele care trebuie să asigure desfăşurarea corectă a alegerilor. Aşadar, nici preşedintele interimar, nici secretarul general nu vor avea roluri importante în pregătirea congresului", a spus Turcan. 

Întrebată dacă Cristian Buşoi ar trebui să demisioneze din funcţia de secretar general interimar, aşa cum a propus prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu, în contextul candidaturii la şefia partidului, ea a arătat că nu doreşte să favorizeze niciun candidat. 

"Am luat act de propunerea lui Cătălin Predoiu. De asemenea, Cristi Buşoi a spus că va reflecta la această propunere. Orice declaraţie aş face eu pe acest subiect ar putea fi pusă într-o cheie electorală internă şi nu doresc să favorizez pe unul sau altul dintre candidaţi", a arătat liderul PNL. 

Raluca Turcan a subliniat că rolul organizării alegerilor interne din partid revine comisiilor judeţene şi naţionale, întrebată dacă Buşoi ar putea fi avantajat în cursa pentru şefia PNL din calitatea de secretar general interimar al liberalilor. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel