EXCLUSIV  Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români

FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay

Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, a făcut precizări privind plata pensiilor care se face prin intermediul Poștei Române.

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) ne-a vorbit despre livrarea pensiilor în luna mai, în contextul sărbătorilor pascale, dar și a zilei de 1 mai.

”Lucrurile sunt foarte clare. Avem o convenție încheiată cu Compania Națională Poșta Română. Ziua de 2 mai este zi lucrătoare la factorii poștali (n.r. restul bugetarilor beneficiază din decizie guvernamentală de ”punte” cu această zi), deci pe data de 2 mai se distribuie din pensii, iar apoi continuă graficul de distribuție a pensiilor, până pe data de 15 mai, cum este specificat foarte clar în convenția încheiată cu Compania Națională Poșta Română.

În fiecare lună, nu vorbim doar de luna mai, în intervalul 1-15 ale fiecărei luni se distribuie pensiile din sistemul public. Dacă sunt zilele acele libere, ei trebuie să recupereze, astfel încât până pe data de 15 toate pensiile să fie achitate”, a declarat Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, în exclusivitate pentru DC News.

Cum virează CNPP banii spre Poșta Română

Potrivit șefului CNPP, pentru plata pensiilor prin intermediul Poștei Române, viramentele dinspre CNPP spre CNPR se realizează în baza unui grafic convenit între cele două părți.

”Noi am alimentat conturile CNPR cu banii aferenți pensiilor pentru luna mai, astfel încât ei pe 2 mai trebuie să livreze pensiile”, a spus Daniel Baciu.

În plus, șeful Casei de Pensii a precizat că virarea banilor către Poșta Română se face în trei tranșe, prima fiind efectuată cu 5 zile înainte de finalul lunii.

”Cu 5 zile înainte de începerea următoarei luni. Acum, până pe data de 26 aprilie, noi trebuie să virăm prima tranșă pentru luna mai, care este de 50% din întreaga sumă. Următoarea tranșă este undeva în primele zile lucrătoare ale lunii mai, când virăm încă 40% din sumă, iar ultimii 10% rămân de livrat în jurul zilei de 9 a lunii, astfel încât ei să aibă tot timpul o continuitate, a în intervalul 1-15 să livreze toate pensiile.

Acesta este graficul pe are noi îl avem încheiat cu Poșta Română, printr-un act juridic, este vorba de o convenție în care sunt stipulate atât termenele de plată către ei, ca sume de bani, cât și de achitare a pensiilor către pensionari”, a mai spus Daniel Baciu.

Nu se pune problema că pensiile întârzie

”Tot timpul se întâmplă problema asta când sunt zilele libere, la sărbătorile pascale, de Crăciun sau de Anul Nou. Dar să știți că niciodată nu s-a întârziat.

Compania Națională de Poștă trebuie să recupereze aceste zile libere, astfel încât când închidem 15 ale lunii toată lumea să primească pensiile. Pentru că nu toată lumea trebuie să primească pensia pe data de 1 sau pe data de 2.

Ei au un interval de 15 zile, în care, dacă cumva sunt trei zile libere, când intră în a patra ei trebuie să recupereze și să achite pensiile, astfel încât să respecte  intervalul pe care îl au de respectat prin convenția încheiată cu noi.

Pe 2 mai, factorii vor încerca să achite cât mai multe pensii, atât cele de pe 2, cât și 3 și 4. Deci nu se pune problema că pensiile întârzie, nu există așa ceva”, a mai spus Daniel Baciu, subliniind că vor exista pensionari care lua pensiile în avans, nu că vor fi întârzieri, iar pentru cei care aveau data de livrare după 6-7 a lunii, aceia își vor primi pensiile potrivit acelui grafic.

Citește și: Când intră pensiile de Paște. Marcel Ciolacu, solicitare către ministrul Muncii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel