Peștera Scărișoara a fost închisă. Decizia este luată de către Consiliul local al comunei Gârda pe raza căreia se află unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni.
În plin sezon estival, accesul la ghețarul de la Scărișoara este restricționat din cauza unor lucrări de reabilitare la drumul de acces către acest obiectiv. Contactat de către De Ce News, primarul localității a declarat că decizia este una temporară, accessul în ghețar putând fi reluat începând cu data de 14 august, după ce lucrările de reabilitare a drumului vor fi terminate.
În aceste condiții, sute de vizitatori din toată țara care străbat distanțe bune pentru a vizita ghețarul sunt nevoite să să se întoarcă din drum. Chiar dacă măsura este de scurtă durată, primăria de la Gârda de Sus este privată de fonduri deloc neglijabile la bugetul local obținute în urma taxei de vizitare a peșterii.
Totuși, duminica se poate coborâ în ghețar, peștera fiind deschisă între orele 8,00 - 21,00, după cum ne-a informat edilul de la Gârda
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu