€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

„Pe mine la Cotroceni m-a pus poporul român”. Reacția lui Nicușor Dan la informațiile din dosarul lui Fănel Bogos
Autor: Iulia Horovei

ilie bolojan nicusor dan Premierul României, Ilie Bolojan (stânga), dându-i mâna președintelui României, Nicușor Dan (dreapta). Sursa foto: Agerpres
 

Președintele României a reacționat la informațiile apărute în ancheta care îl vizează pe afaceristul Fănel Bogos, care a avut o întrevedere cu premierul Ilie Bolojan.

Președintele României, Nicușor Dan, a comentat informațiile recente din ancheta ce îl privește pe afaceristul vasluian Fănel Bogos, care a avut o întrevedere cu premierul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.

Nicușor Dan: „Este normală interacțiunea între oameni politici și oameni de afaceri”

Nicușor Dan a spus că întâlnirile între oameni de afaceri și politicieni sunt „normale”, iar premierul Ilie Bolojan nu a depășit „nicio limită de principialitate” în cadrul întâlnirii cu omul de afaceri Fănel Bogos.

„O să avem o conferință de presă săptămâna viitoare, o să răspund. Este normală interacțiunea între oameni politici și oameni de afaceri.

Acum ce înseamnă interacțiunea? Ce se discută acolo - bineînțeles că nu trebuie ca o limită de principialitate să fie depășită, iar eu nu am văzut ca domnul Bolojan să depășească această limită -, ăsta e răspunsul meu”, a spus vineri, președintele Nicușor Dan.

Întrebat în legătură cu faptul că numele său ar fi menționat în stenogramele din dosar, inclusiv într-un pasaj în care se vorbea despre „cine l-a pus la Cotroceni” și despre „cel care conduce România economic”, Nicușor Dan a răspuns: „Pe mine la Cotroceni m-a pus poporul român. O zi bună!”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close