Pauzele pentru angajaţii care lucrează la calculator sunt obligatorii. Cum şi când se iau

Foto: Freepik
Foto: Freepik

În cazul persoanelor care lucrează la calculator, deci în față unui monitor, există în legislație prevederi clare pe care trebuie să le cunoască orice angajator și angajat.

Pauzele angajaților fac, de regulă, obiectul unor negocieri la nivel individual sau colectiv, atunci când nu sunt prevăzute în regulamentul intern. În orice caz, vorbim despre necesitatea unei pauze atunci când durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore.

La art. 134 din Legea nr. 53/2003 din Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariații au dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.

Referitor la salariații care lucrează la calculator, menționăm prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1028/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare. La art. 5 al acestui act normativ se prevede că angajatorii au obligația de a face o analiză a posturilor de lucru pentru a evalua condițiile de securitate și sănătate oferite lucrătorilor, în special în ceea ce privește eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice și solicitare mentală.

De asemenea, la art. 8 se stabilește că angajatorul trebuie să planifice sarcinile lucrătorului astfel încât folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate, care să reducă suprasolicitarea în față ecranului de vizualizare, potrivit portalcodulmuncii.ro.

Prin aceste reglementări se stabilește obligația, în sarcina angajatorului, de a  evalua condițiile de la locul de muncă și, în funcție de acestea, să fie apoi stabilite pauzele – frecvența și durata acestora. Practic, se întâlnește o programare a unor pauze de 5-10 minute la 1 ora (respectiv, din 60 de minute, 50-55 minute de muncă și 10-5 minute de pauză în funcție de intensitatea activității). Acest demers angajatorul îl face prin intermediul persoanelor responsabile cu sănătatea și securitatea lucrătorilor din cadrul societății sau cu sprijinul unei societăți specializate în domeniu (serviciu SSM externalizat) și în colaborare cu medicul de medicină muncii.

Asiaticii, fascinaţi de piața muncii din România

Piața muncii din România îi atrage tot mai multt pe cetățenii asiatici care se declară încântați de condițiile de lucru de pe plaiurile mioritice. În ultimii ani, foarte mulți tineri din sudul şi sud-estul Asiei, au venit în România pentru un trai mai bun și își doresc să rămână pe termen lung. Platforma de Migraţie EWL şi Centrul de Studii Est-Europene de la Universitatea din Varşovia au realizat recent, un studiu potrivit căruia, muncitorii din sudul şi sud-estul Asiei care vor să lucreze în România, sunt tineri, jumătate dintre ei învaţă limba română, iar unul din trei şi-ar dori să rămână mai mult timp în ţară, potrivit Agerpres. 

Conform sursei citate, cetăţenii asiatici care lucrează în România activează în general în sectoarele legate de construcţii (39%), servicii (14%) şi logistică şi transport (11%, inclusiv logistica depozitelor). Aceştia sunt angajaţi pe posturi de muncitori în producţie (57%) şi în sectorul serviciilor (22%). Iar marele lor avantaj este că supă ce au ajuns în România, mulţi au continuat să lucreze în aceeaşi profesie ca în ţara lor de origine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.3.1
pixel